Compania de Petrol a Serbiei a pierdut în trei luni 4,7 miliarde de dinari

Compania de Petrol a Serbiei (NIS) a anunţat luni că, în primele trei luni ale acestui an, a avut o pierdere netă de 4,7 miliarde de dinari, în principal din cauza diferențelor negative de curs de schimb și a utilizării stocurilor de petrol care au fost cumpărate la prețuri mai mari. „În primul trimestru al anului 2015 NIS a lucrat în condiții macroeconomice foarte dificile. Primele trei luni au fost marcate de un preț foarte scăzut al țițeiului pe piața mondială și de consolidarea dolarului, iar pierderile din cauza cursului valutar au fost de aproape 10 ori mai mari decât în aceeaşi perioada a anului trecut „, se arată în comunicatul dat de NIS. Investiţiile făcute de NIS în primele trei luni ale anului 2015 s-au ridicat la mai mult de șapte miliarde de dinari, şi cele mai mari investiţii au fost în explorarea și producția de petrol și gaze, modernizarea capacităților de procesare, precum și în dezvoltarea rețelei de retail.

www.beta.rs – 5 mai