Scrieri inedite dezvăluie un Mark Twain cu tendinţe suicidare

Cercetătorii de la Universitatea Berkeley au descoperit peste o sută de scrisori şi editoriale redactate de autorul favorit al americanilor. Acestea dezvăluie aspecte necunoscute ale personalităţii scriitorului.

“Mark Twain, cel pe catre majoritatea americanilor îl cunosc, este un fel de supraom literar”, asigură cotidianul „The Washington Post”, un scriitor “calm, stăpân pe sine şi liniştit”. Dar o faţetă diferită a autorului american este dezvăluită de recentele descoperiri făcute de un grup de cercetători de la Universitatea Berkeley (California). În nişte documente datând din 1865 şi 1866, celebrul autor al „Aventurilor lui Huckleberry Finn” (1884), îşi exprima o disperare latentă, relatează „The Washington Post”. Într-o scrisoare trimisă fratelui său, Mark Twain, în plină criză de identitate şi plin de datorii, ameninţă că se va sinucide.

Majoritatea scrierilor recensate apar sub forma unor editoriale, de ordinul a 2.000, redactate de Mark Twain la domiciliul său din San Francisco. Aceste articole, publicate în ziarul „Territorial Enterprise” din Virginia City (Nevada) după sfârşitul războiului de Secesiune (1861-1865), au fost trimise în fiecare zi de scriitor, care era plătit cu 100 de dolari pe lună.
În acea perioadă, Mark Twain era un tânăr jurnalist ce denunţa derapajele poliţiei din San Francisco, pe care o descrie ca fiind coruptă, reaminteşţe acelaşi „The Washington Post”.

O carte care va conţine toate aceste articole ale celebrului scriitor american urmează să apară la sfârşitul anului viitor, 2016.

Traducerea şi adaptarea: Rodezia Costea

COURRIER INTERNATIONAL (Franţa) – 7 mai 2015