Rusia şi China şi-au consolidat parteneriatul strategic şi relaţiile economice

Preşedintele Vladimir Putin a declarat astăzi că Uniunea Sovietică şi China au fost cele mai afectate ţări în cel de-Al Doilea Război Mondial, suferind cel mai mare număr de victime. Declaraţia a fost făcută cu ocazia întâlnirii dintre liderii celor două state în capitala rusă, în ajunul ceremoniilor prilejuite de împlinirea a 70 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste. De la Moscova, corespondentul nostru Alexandr Beleavschi relatează.
Reporter: Pe fondul boicotării de către majoritatea liderilor occidentali a manifestărilor de Ziua Victoriei de la Moscova, ca reacţie la politica Rusiei în criza ucraineană, Rusia şi China s-au folosit de vizita de lucru a preşedintelui Xi Jinping, prilejuită de această aniversare, pentru a-şi consolida parteneriatul strategic şi relaţiile economice. Declaraţia politică semnată de cei doi lideri menţionează că relaţiile bilaterale se află la cel mai bun nivel din întreaga lor istorie şi subliniază intenţia de a creşte sprijninul reciproc în apărarea intereselor naţionale vitale ale celor două puteri. Expresia acestei relaţii este şi cea mai ambiţioasă dintre cele peste 30 de documente semnate astăzi: Declaraţia privind „conjugarea construcţiei Uniunii Economice Eurasiatice şi a Centurii Economice a Drumului Mătăsii”, cele mai importante proiecte geoeconomice şi geopolitice ale Moscovei, respectiv, Beijingului.
Vladimir Putin: În esenţă, este vorba de a se ajunge în perspectivă la un nivel nou de parteneriat, ce presupune un spaţiu economic comun pe întregul continent euroasiatic.
Reporter: Alte documente semnate astăzi relevă creşterea rolului Rusiei ca furnizor de energie şi materii prime pentru China, dar şi a expansiunii economice şi financiare a Chinei în Rusia.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 mai