Locuitorii din Oradea şi Sânmartin vor decide, prin referendum, dacă această comună va fi sau nu alipită la municipiul reşedinţă de judeţ

Locuitorii din Oradea şi Sânmartin vor decide astăzi, prin referendum, dacă această comună va fi sau nu alipită la municipiul reşedinţă de judeţ. Au fost organizate 140 de secţii de votare în Oradea şi alte nouă în Sânmartin, iar oamenii vor putea vota între  orele 7:00 şi 23:00. Au drept de vot cetăţenii înscrişi în listele electorale permanente, adică cei cu domiciliul în în cele două localităţi. Pe raza administrativ-teritorială a comunei Sânmartin se află, între altele, Băile Felix şi Băile 1 Mai. Potrivit corespondentului Radio România Actualităţi, Stelian-Radu Cacuci, în cazul unificării, populaţia municipiului Oradea ar creşte cu peste 10.000 de persoane, iar oraşul ar urma să depăşească Timişoara şi s-ar poziţiona în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 mai