Primul episod din noua serie „Dosarele X” va rula pe 24 ianuarie 2016

Agenţii Fox Mulder şi Dana Scully vor intra din nou în acţiune în căutarea adevărului în noua serie „Dosarele X” care va debuta pe micile ecrane duminică, 24 ianuarie 2016, potrivit anunţului oficial al canalului american FOX.

x-files
Îndrăgitul serial al anilor ’90 va reveni cu noi episoade şi cu aceiaşi actori principali, David Duchovny şi Gillian Anderson, alături de câteva din personajele consacrate: Mitch Pileggi în rolul lui Walter Skinner, William B. Davis în rolul Fumătorului. Creatorul Chris Carter a afirmat că cele şase noi episoade vor urmări intriga conspiraţiei bazată pe căutările agenţilor Mulder şi Scully, dar că vor exista şi episoade de sine stătătoare. Nu există prea multe detalii privind scenariul, iar filmările încep în această vară.
În serialul consacrat, agenţii FBI Fox Mulder (David Duchovny) şi Dana Scully (Gillian Anderson) primesc sarcina de a investiga aşa-numitele Dosare X: cazuri nerezolvate care implică prezenţa unor fenomene paranormale. Mulder crede în existenţa extratereştrilor şi în paranormal, în timp ce Scully este sceptică, ea fiind trimisă iniţial de către superiori pentru a încerca să distrugă reputaţia lui Mulder şi metodele sale neconvenţionale de lucru. Pe măsură ce serialul a evoluat, ambii agenţi au fost prinşi într-un conflict mult mai mare, o adevărată „mitologie”, după cum a fost numită de către creatorii show-ului.
Dosarele X a debutat în 1993 şi a avut în total 202 episoade. Serialul a avut 9 sezoane şi a îmbinat elemente science-fiction, fantasy, horror şi mystery. Personajele şi motto-ul său („Adevărul este dincolo de noi”) au intrat în istoria televiziunii. S-au făcut de asemenea două filme pentru marele ecran, în 1998 şi 2008.  La vremea difuzării ultimului episod, Dosarele X era cel mai longeviv serial science-fiction american, titlu pe care l-a pierdut ulterior în favoarea serialului „Stargate SG-1”. În anul 2007, revista  „Time” l-a inclus pe lista „Celor mai bune 100 de seriale TV din istorie”.

Sursa: www.geek.com

Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă