Bulgaria a renunţat la întreţinerea avioanelor sale MIG 29 de către firma constructoare rusească

Bulgaria a renunţat la întreţinerea avioanelor sale MIG 29 de către firma constructoare rusească. Decizia a fost anunţată în Parlamentul de la Sofia de ministrul apărării, Nikolai Nencev, care a acuzat concernul rus că a cerut de trei ori mai mulţi bani de cât este normal. Transmite corespondentul Radio România Actualităţi, Petio Petkov.
Reporter: Câteva avioane MIG 29, din cele 16 aflate în dotarea aviaţiei militare bulgare, vor putea fi menţinute în stare de funcţionare până la finele anului de către experţi bulgari. Spre deosebire de Polonia de pildă, Bulgaria nu are o licenţă care să permită întreţinerea avioanelor pe o perioadă mai lungă. Sofia însă va putea apela la serviciile unei companii poloneze. În acest scop, vor începe tratative cu Ministerul polonez al Apărării. Ministrul Nencev a acuzat concernul rus că a cerut de trei ori mai mulţi bani decât este normal pentru întreţinerea avioanelor bulgare. El a anunţat că persoane anonime i-au promis mită cu condiţia că va semna un nou acord de lungă durată cu concernul MIG. Până la data de 30 iunie va demara procedura de achiziţionare de 16 avioane militare noi. În acest scop au fost asigurate 1,5 miliarde de leva, aproximativ 760 milioane de euro. Primele avioane vor putea sosi în Bulgaria cel mai devreme după trei ani. Nu este încă cunoscută poziţia primului-ministru Borisov, care nu o dată a declarat că, în condiţiile crizei ţara nu-şi poate permite achiziţionarea de avioane noi.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 mai