Matineu coral la Biserica Neagră

Braşov. Duminică, 24 mai 2015, iubitorii muzicii corale sunt așteptați la un matineu găzduit de Biserica Neagră la ora 12:00, în compania ansamblului Altensteiger Vokalensemble din Germania.
Coriștii nemți, sub conducerea dirijorului Wolfgang Weible, vor prezenta publicului un program divers cu lucrări întinse pe mai multe epoci muzicale, de la renaștere și până în contemporaneitate. Concertul din Biserica Neagră reprezintă prima oprire muzicală a turneului pe care corul îl desfășoară în România și care va mai cuprinde orașele Sighișoara, Sibiu și București.
Muzica va fi completată de mesajul biblic pentru Duminica de Rusalii, rostit de preotul Peter Demuth, din partea Bisericii Evanghelice C.A. din România – Parohia Braşov, pentru cei prezenți în Biserica Neagră.
Corul Altensteiger Vokalensemble își leagă numele de locul în care tradiția muzicală corală are o istorie de peste 50 de ani: Altensteig, un oraș medieval din nordul Pădurii Negre. Format din foști membri ai corului Christophorus-Kantorei, ansamblul vocal deține un repertoriu reprezentativ pentru secolele XVIII-XIX. Serii tematice de concerte completează activitatea corală, dorind să promoveze și compozitori contemporani necunoscuți publicului larg.
Biletul de intrare costă 10 lei şi poate fi achiziționat de la casa de bilete a Bisericii Negre în săptămâna concertului sau începând cu o jumătate de oră înaintea începerii acestuia.