Festivalul de teatru subteran de la Petrila

La Petrila continuă festivalul de teatru subteran. Festivalul a fost deschis vineri de Teatrul Auăleu din Timişoara, care au jucat şi aseară după un spectacol al Teatrului Corint din Bistriţa. Tot Teatrul Auăleu va evolua şi în seara aceasta cu piesa „Circus Mundi”, în timp ce mâine-seară vom vedea spectacolul Trupei Minion din Bucureşti, intitulat „Amalia respiră adânc.” Festivalul Naţional de Teatru Subteran a fost organizat de Ion Barbu şi face parte din seria evenimentelor culturale prin care artistul vrea să atragă atenţia autorităţilor locale asupra posibilităţii conversiei clădirilor exploatării miniere care se închide peste câteva luni în spaţii culturale atipice. De altfel, chiar spectacolele de teatru au loc în fosta clădire  a pompelor de la unitatea minieră transformată într-un veritabil centru cultural, în cadrul unui proiect la care au participat arhitecţi din România, Franţa şi Germania.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 mai)