Bulgaria și Croația susţin perspectiva europeană a regiunii

Croația și Bulgaria au multe interese comune în sud-estul Europei și militează puternic pentru perspectiva europeană a regiunii, a declarat, luni, la Sofia,  ministrul croat de externe, Vesna Pusić, după discuțiile purtate cu omologul ei bulgar, Daniel Mitov. „Susţinem perspectiva europeană a tuturor țărilor din regiune, dar și o abordare specială adaptată fiecărei țări. Interesul nostru pentru progres şi aderarea la UE nu este un rezultat al altruismului, ci mai degrabă rezultatul unui interes rațional”, a afirmat doamna ministru a Croaţiei, care a adăugat că este în interesul Bulgariei și Croaţiei ca în jurul lor să aibă țări stabile, relatează agenţia croată de ştiri HINA. Solicitată să comenteze declarația prim-ministrului albanez, Edi Rama, care a anunțat că s-ar putea opune intrării Macedoniei în NATO, Pusić a spus că acest punct nu este „pe ordinea de zi”. Ea a subliniat că progresul în soluționarea crizei din Macedonia poate fi realizat numai prin dialog și cooperare, precum și prin consolidarea prezenței instituțiilor europene în această țară.

www.tanjug.rs – 26 mai