Întâlnire pentru deblocarea situaţiei din Rădăuţi

O delegaţie a Primăriei Rădăuţi a plecat spre Bucureşti unde va avea o întâlnire la Guvern în încercarea de deblocare a situaţiei din acest municipiu, rămas fără conducere de aproape o lună de zile. Delegaţia se va întâlni cu ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea. Primăria Rădăuţi nu are în momentul de faţă primar, care se află în arest la domiciliu, iar Consiliul Local a fost dizolvat. Cei 200 de angajaţi ai instituţiei nu şi-au mai primit salariile de mai bine de două săptămâni. Angajaţii primăriei spun că menţinerea acestei situaţii în municipiul Rădăuţi va duce la blocarea totală a activităţii administraţiei publice locale.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 mai)