Premierul britanic începe o ofensivă diplomatică în mai multe ţări europene

Premierul britanic, David Cameron, începe astăzi o ofensivă diplomatică în mai multe ţări europene pentru a le convinge că tratatele europene au nevoie de o refomă. Cameron avertizează că ţara sa ar putea părăsi Uniunea Europeană, dacă liderii europeni nu vor accepta o modificare a legislaţiei, care să permită limitarea fluxului de imigranţi. Cu mai multe informaţii Cristian Bâcâin.

Reporter: Turneul diplomatic al premierului britanic va începe imediat după tradiţionalul discurs al reginei de astăzi, în care va fi prezentat programul legislativ al noului guvern. În discurs, regina Elisabeta a II-a va face referire la organizarea unui referendum în privinţa ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Consultarea populară ar putea fi organizată până la sfârşitul lui 2017, însă mulţi analişti susţin că aceasta ar putea fi devansată pentru anul viitor. Printre altele, guvernul de la Londra doreşte o înăsprire a condiţiilor de acces la ajutoarele sociale pentru cetăţenii europeni, în special pentru cei proveniţi din Europa de Est. Este o cerinţă absolută pentru liderul conservator, în condiţiile în care, în 2014, a crescut numărul nou-veniţilor pe teritoriul britanic.

David Cameron: Sistemul nostru de protecţie socială se bazeză pe contribuţia muncitorilor britanici, milioane de oameni finanţează acest sistem, generaţie după generaţie. Nu este corect ca emigranţii să solicite acces deplin chiar din momentul în care ajung în Marea Britanie.

Reporter: Primele ţări vizate de premierul britanic sunt principalii aliaţi, în vederea reformării spaţiului comunitar, Danemarca şi Olanda. Vor urma apoi Franţa, Polonia şi Germania, unde se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel. Cameron încearcă să se vadă cu toţi cei 27 de parteneri europeni, înaintea summit-ului şefilor de stat şi de guvern, care va avea loc la Bruxelles în 25 şi 26 iunie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 mai