Construcţia Autostrăzii Sibiu-Piteşti, într-o nouă etapă

Construcţia Autostrăzii Sibiu-Piteşti intră într-o nouă etapă. Compania Naţională de Autostrăzi va semna contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate, după ce acţiunea a fost blocată în justiţie. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a cerut CNADNR să evalueze din nou ofertele depuse, iar Compania Naţională de Autostrăzi a câştigat recursul la Curtea de Apel Bucureşti. Astfel, CNADNR poate semna contractul cu cei care au câştigat iniţial licitaţia. Potrivit unui comunicat, valoarea contractului este de aproximativ 6,5 milioane de euro, fără TVA. Noua autostradă ar urma să lege actualele variante de ocolire a municipiilor Sibiu şi Piteşti.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 mai