Premierul britanic se află la Berlin pentru a discuta cu Angela Merkel

Premierul britanic, David Cameron, se află la Berlin, pentru discuţii cu cancelarul german, Angela Merkel, în timpul cărora el va încerca să îi câştige susţinerea pentru propunerile lui de a reforma Uniunea Europeană. Cameron s-a întâlnit deja cu premierul polonez, Ewa Kopacz, sperând să câştige susţinerea acesteia pentru planul său. Cameron a afirmat că este de părere că Marii Britanii i-ar fi mai bine dacă ar rămâne în UE. „Uniunea Europeană a arătat şi înainte că atunci când unul dintre membrii săi are o problemă care are nevoie de rezolvare, poate fi suficient de flexibilă pentru a face acest lucru. Şi am încredere totală că o va face din nou. Uniunii Europene i-ar fi mai bine cu Marea Britanie ca membru şi cred că interesul naţional al Marii Britanii poate fi servit în cel mai bun mod rămânând în Uniunea Europeană, pe baza unei reforme înfăptuite în urma unui acord” a declarat premierul britanic.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 mai)