Noi reguli de transparenţă cu privire la utilizarea fondurilor comunitare în cadrul Politicii Agricole Comune

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să dea publicităţii, începând de astăzi, lista beneficiarilor de plăţi în cadrul Politicii Agricole Comune, informează un comunicat de presă al executivului european. Potrivit noilor reguli, Ministerul Agriculturii din fiecare stat membru al Uniunii este responsabil de publicarea informaţiilor referitoare la numele beneficiarului, suma şi natura programului de care a beneficiat. Noile reguli sunt destinate să crească transparenţa cu privire la utilizarea fondurilor comunitare în cadrul Politicii Agricole Comune şi să îmbunătăţească managementul financiar al acestor fonduri prin întărirea controlului public asupra modului în care sunt utilizaţi banii. Tot de astăzi, Comisia Europeană a activat o pagină de Internet cu legături către toate paginile statelor membre. În cazul României, informaţiile referitoare la beneficiarii de plăţi din Fondul European de Garantare Agricolă şi Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală pot fi găsite pe portalul www.apdrp.ro.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 iunie