NATO: Aeronavele ruseşti încalcă des în ultima perioadă normele privitoare la efectuarea zborurilor internaţionale

Aeronavele Federaţiei Ruse încalcă des, în ultima perioadă, normele privitoare la efectuarea zborurilor internaţionale ale aeronavelor, a declarat generalul Frank Gorenc, comandantul Comandamentului Aerian Aliat şi comandant al Forţelor Aeriene ale SUA din Europa. Potrivit oficialului militar al NATO, încălcările se referă la comportamentul piloţilor, care nu sunt în conformitate cu standardele elaborate de organizaţiile internaţionale de aviaţie în spaţiul internaţional aerian, inclusiv deasupra Mării Baltice. Totodată, generalul Frank Gorenc a menţionat că, de regulă, aeronavele ruseşti nu încalcă  graniţele altor state. „Este vorba despre încălcarea graniţelor pe o distanţe de doar câteva mile sau doar pentru câteva minute”, a precizat Frank Gorenc, comandantul Comandamentului Aerian Aliat şi comandant al Forţelor Aeriene ale SUA din Europa.

(www.rosbalt.ru  – 3 iunie)