Revista presei internaţionale – 5 iunie 2015

Grecia ar putea beneficia de Planul de Investiţii al Comisiei Europene dacă va începe reformele, a declarat preşedintele Comisiei, Jean Claude Juncker, anunţă EUObserver, după ultima rundă de negocieri cu Atena, încheiată fără a se ajunge la un compromis. Un nou eşec, titrează Le Point, în timp ce Le Figaro explică faptul că obiectivul era acela de a concilia programele de reformă ale creditorilor şi Greciei. Într-un comentariu publicat în El Pais, Joschka Fischer, fost ministru de externe al Germaniei, apreciază că deriva cea mai proastă pentru viitorul UE pare a fi din ce în ce mai probabilă, şi anume ieşirea Greciei din eurozonă şi a Marii Britanii din UE, şi un rezultat al alegerilor din Spania asemănător cu cel din Grecia. În cazul producerii unei furtuni atât de teribile, însăşi existenţa UE ar putea fi pusă la îndoială. Toate forţele eurosceptice şi naţionaliste din statele membre s-ar strădui să obţină retragerea ţărilor respective din UE, neţinând cont de chestiunea fundamentală a dezbaterii politice interne şi de campaniile electorale. Cu alte cuvinte, aproape 60 de ani de integrare europeană ar putea fi pierduţi, avertizează Fischer.
Summit G-7 la finele săptămânii, în Germania. Este de aşteptat ca reuniunea la care participă preşedintele Barack Obama şi alţi lideri occidentali să aducă noi admonestări, dar nu şi pedepse pentru Rusia, pentru presupusul ei rol în escaladarea violenţelor în Ucraina, scrie Stars and Stripes. Secretarul american al Apărării, Ash Carter, le cere liderilor occidentali să elaboreze o contrastrategie la operaţiunile militare ale Rusiei în Ucraina. Un oficial de la Pentagon a precizat că summitul din Germania se va axa pe acţiunile întreprinse de Rusia în ultimele 18 luni, inclusiv cele din Ucraina, adaugă The Washington Times. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu este invitat la summit-ul G-7, ca o pedeapsă pentru susţinerea separatiştilor din estul Ucrainei, menţionează The Washington Post. Occidentul trebuie să se pregătească pentru o deteriorare a relaţiilor sale cu Rusia, susţin experţii Chatham House, Institutul Regal pentru Relaţii Internaţionale, citat de Ria Novosti. Experţii fac apel la guvernele occidentale să convingă poporul rus că este în intersul lui integrarea în Europa. şi nu izolarea, contracararea „agresiunii ruseşti”, prin intermediul NATO, şi restabilirea programelor de neproliferare a activităţilor nucleare, în replică la „războiul hibrid”, precum şi lupta împotriva „propagandei de la Krelmin”, prin intermediul mass-media şi a unor programe de instruire şi de informare, scrie Ria Novosti. Între timp, autorităţile ucrainene îi acuză pe rebelii pro-ruşi că, în pofida armistiţiului în vigoare, ar fi atacat poziţiile ucrainene din estul ţării, observă Le Monde. La rândul său, Kremlinul a acuzat armata ucraineană de «provocări» şi de situaţia actuală din regiune. Conflictul dintre armata ucraineană şi rebeli a făcut peste 6.400 de morţi de la declanşarea sa, în aprilie 2014, adaugă ziarul francez. Zeci de nave şi avioane militare din 17 state membre ale NATO şi partenere vor participa, în perioada 5-20 iunie, la exerciţii militare în Marea Baltică, informează site-ul Alianţei Nord-Atlantice. În acest an, pe lângă cei 14 membri ai NATO participă şi trei parteneri – Finlanda, Georgia, Suedia – şi sunt implicaţi aproximativ 5.600 de militari.
Responsabilii americani au făcut public bilanţul operaţiunilor aeriene pe care coaliţia internaţională le-a organizat împotriva grupării ISIS, informează ABC. Statele Unite au anunţat că peste 10.000 de militanţi ISIS au fost ucişi până în prezent în cursul bombardamentelor pe care coaliţia internaţională le-a organizat în Siria şi în Irak. Aflat în Qatar, reprezentantul special al Statelor Unite, John Allen, a declarat că ISIS continuă să fie o problemă cu implicaţii mondiale, nu numai la nivelul Irakului şi al Siriei. Allen a adăugat că ultima linie de apărare pentru a-i opri pe luptătorii străini care vor să treacă în Siria şi în Irak pentru a se alătura ISIS este reprezentată de frontiera Turciei, relatează Haberturk. Şi Naţiunile Unite au confirmat că aproximativ 25.000 de luptători din o sută de ţări au plecat în Siria şi în Irak pentru a se alătura ISIS. Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a solicitat intensificarea măsurilor luate de comunitatea internaţională pentru a stopa fluxul de luptători străini către zonele de conflict din Orientul Mijlociu, subliniază The New York Times.

(Cristina Zaharia)