Rebelii houthi din Yemen şi-au intensificat acţiunile împotriva Arabiei Saudite

În ultimele 24 de ore, rebelii houthi din Yemen şi-au intensificat eforturile de a lovi ţinte în Arabia Saudită. Peste noapte, rebelii au lansat o rachetă Scud spre oraşul saudit Khamis Mushait, situat la peste 100 de km de graniţa cu Yemenul. Apărarea antiaeriană a forţelor saudite a doborât racheta. Incidentul reprezintă cea mai adâncă incursiune a rebelilor houthi în interiorul Arabiei Saudite, iar folosirea rachetei Scud, chiar dacă a fost doborâtă, reprezintă o creştere a mizei şi o intensificare a violenţelor. Nimeni nu se aşteaptă ca rebelii houthi să fie capabili să cucerească teritorii în Arabia Saudită, dar saudiţii vor riposta şi îşi vor intensifica loviturile împotriva rebelilor din Yemen. În acelaşi timp, ONU se pregăteşte să găzduiască săptămâna viitoare o conferinţă de pace pe tema situaţiei din Yemen, subliniază corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 iunie