Rusia va dezvolta sisteme care pot depăşi elementele antirachetă instalate de NATO în ţările europene

Rusia va dezvolta sisteme care pot depăşi elementele antirachetă instalate de NATO în ţările europene, afirmă liderul Vladimir Putin, într-un interviu publicat, astăzi, de cotidianul italian „Corriere della Sera”. Vladimir Putin susţine că ţara sa nu reprezintă o ameninţare pentru Occident şi spune că „doar o persoană bolnavă şi-ar putea imagina că Rusia va ataca din senin NATO”.
În interviul acordat cotidianului „Corriere della Sera”, înaintea vizitei în Italia, preşedintele Vladimir Putin a declarat că europenii nu au motive să teamă de Rusia şi a respins ca speculaţii temerile unor ţări NATO în legătură cu un posibil atac din partea Rusiei. Numai un bolnav şi-ar putea închipui că Rusia va ataca NATO – a declarat liderul de la Kremlin. Cât priveşte temerile respective, Putin nu a exclus ca acestea să fie întreţinute în mod deliberat. Unele ţări – a spus el – vor să joace rolul de ţări de pe linia frontului pentru a beneficia de ajutoare suplimentare, inclusiv militare, economice sau financiare. De asemenea, potrivit liderului rus, este posibil ca în dorinţa de a rămâne lideri ai comunităţii euroatlantice şi a împiedica o apropiere între Europa şi Rusia, Statele Unite să fi avut nevoie de desemnarea unui adversar extern. Întrucât Iranul era insuficient a apărut posibil, nu întâmplător – a spus Putin – criza ucraineană la care Rusia a fost nevoită să reacţioneze. Întrebat dacă este posibilă repetarea în estul Ucrainei a scenariului din Crimeea, Vladimir Putin a spus că este vorba de situaţii diferite. În Donbas, populaţia a votat pentru independenţă, în timp ce în Crimeea aproape în unanimitate pentru unirea cu Rusia, ceea ce un observator de bună credinţă nu poată să nu o vadă – a spus liderul de la Kremlin.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 6 iunie)