Sentinţe definitive în dosarul RAFO-Carom

 Sentinţe definitive, ieri, în dosarul RAFO-Carom, care se judecă de aproape 9 ani. Curtea de Apel a majorat pedepsele primite anterior de oamenii de afaceri Ovidiu Tender şi Marian Iancu şi i-a condamnat la 12 ani şi 7 luni, respectiv 14 ani de închisoare, în ambele cazuri cu executare. Cei doi sunt acuzaţi, alături de alte 5 persoane şi de firmele pe care le reprezentau, de înşelăciune, instigare la abuz în serviciu, constituirea şi apartenenţa la un grup de crimă organizată şi spălare de bani. Prejudiciile aduse celor două societăţi petrochimice din Oneşti se ridică la câteva zeci de milioane de euro, bani care trebuie recuperaţi prin confiscări. Marian Iancu este deja în detenţie, ispăşind o altă pedeapsă, de 12 ani de închisoare, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, în timp ce Ovidiu Tender a fost încarcerat aseară în Penitenciarul Timişoara.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 iunie)