Noi detalii despre atacul sinucigaş din Luxor

Un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer în apropierea templului antic Karnak din oraşul egiptean Luxor, a anunţat poliţia. Potrivit unor informaţii apărute în media locală, trei atacatori au fost ucişi şi alte patru persoane au fost rănite. Atacatorii au încercat să ia cu asalt o baricadă din apropierea templului – una din cele mai populare atracţii turistice din Egipt. Nimeni nu a revendicat acest atac, însă militanţi jihadişti au ucis sute de membri ai forţelor de securitate şi angajaţi guvernamentali, începând de la răsturnarea de la putere a preşedintelui Mohammed Morsi, în 2013. Săptămâna trecută, doi poliţişti au fost împuşcaţi mortal pe o şosea din apropierea piramidelor de la Giza.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 iunie