Calendarul evenimentelor, 12 iunie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte cu preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Dean Spielmann – ora 10:00, la Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor

– Parlament

* ora 10:00 – Şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru dezbaterea şi votul asupra Moţiunii de cenzură depuse de PNL şi intitulată „Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu este o lozincă !”

– Ministere

* Are loc Health Forum, ediţia a II-a – ora 9:30 – Hotel Howard Johnson Grand Plaza, Sala „Platinum”, etaj 2; invitaţi: ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, şi europarlamentarul Cristian Buşoi

– Apărare, Interne

* Sibiu: Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” desfăşoară o serie de manifestări, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la transformarea instituţiei în Academie Militară şi 168 de ani de învăţământ militar românesc, după următorul program:

  • ora 9:30 – în incinta Academiei se va desfăşura un ceremonial militar urmat de un concert de muzică susţinut de Muzica militară a garnizoanei Sibiu. Manifestările vor continua cu „Ziua Porţilor Deschise”, prilej cu care toţi oaspeţii vor avea parte de un program special, conceput cu prezentări de tehnică şi armament militar, expoziţii de carte şi fotografie
  • ora 10:30 – în Aulă Academiei va avea loc deschiderea oficială a lucrărilor celei de-a XXI-a ediţii a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale „Organizaţia bazată pe cunoaştere”. La această manifestare, realizată sub patronajul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică s-au înscris 214 autori din instituţii de învăţământ superior şi centre de cercetare din România, Cehia, Papua Noua Guinee, Slovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Belgia

– Partide

* Arad: Partidul Naţional Liberal (PNL) Arad va organiza un miting de susţinere a moţiunii de cenzură care se va dezbate în Parlament – ora 11:00, în faţa Prefecturii

* Brăila: Partidul Naţional Liberal (PNL) Brăila va organiza o adunare publică de susţinere a moţiunii de cenzură care va fi dezbătută în Parlament – ora 11:00, pe platoul din faţa Palatului Administrativ

* Craiova:Institutul de Studii Populare – fundaţia oficială a Partidului Naţional Liberal în parteneriat cu OFL Craiova şi OFL Dolj, organizează seminarul „Accesarea fondurilor europene” (12-13 iunie) – la sediul PNL Craiova

* Iaşi:Partidului Naţional Liberal (PNL) Iaşi  va organiza un miting în care se va solicita demisia premierului şi a întregului Guvern –  ora 10:00, în faţa Prefecturii

* Slatina: Organizaţia Partidului Naţional Liberal (PNL) Olt va organiza pe platoul din faţa Instituţiei Prefectului, un miting pentru susţinerea moţiunii de cenzură „Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!”

– Diplomaţie

* Ambasada Republicii Federale Germania organizează conferinţa „Zilele mass-media germano-române” sub motto-ul „Jurnalismul de calitate – de ce avem nevoie de el şi cum îl asigurăm” – ora 9:30, la Hotel Intercontinental, sala „Fortuna East”, etaj 21

* Sibiu: Consiliul Judeţean Sibiu în parteneriat cu Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură organizează conferinţa internaţională „Oportunităţi de investiţii în judeţul Sibiu – Valoare adăugată afacerii tale”, ediţia a II-a (10-12 iunie). Astăzi are loc inaugurarea Clubului Francofon de Afaceri Sibiu în prezenţa ambasadorului Republicii Franceze în România, François Saint-Paul – ora 10:00. Manifestările de prezentare a oportunităţilor de investiţii în judeţul Sibiu continuă cu patru ateliere: „Construcţii şi materiale de construcţii”, moderator prof. dr. ing. Dorin Vasile Moldovan, Departamentul de Structuri, Facultatea de Construcţii, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca; „IT&C”, moderator prof. univ. dr. habil. Laurent Chrzanovski, Swiss WebAcademy; „Turism, transport pasageri” şi „Dezvoltarea unei platforme logistice la Aeroportul Internaţional Sibiu”, ambele moderate de Marius Gârdea, directorul general AIS

– Justiţie

* Cluj-Napoca: Facultatea de Drept a Universităţii Babeș-Bolyai, prin Center for Company Law and Corporate Governance, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timișoara, organizează a V-a ediție a Conferinţei Naţionale de Drept Comercial, cu tema „Confluențe actuale în dreptul comercial” – ora 9:30, la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Drept, Str. Avram Iancu nr. 11, amfiteatrul „Aurelian Ionașcu” (12 – 13 iunie)

– Organizaţii

* Bârlad: Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “Elena Cuza” organizează conferinţa „Aura legendară a Doamnei Unirii de la 1859”, prezentată de prof. Marin Maria şi organizată cu ocazia împlinirii a 190 de ani de la nașterea doamnei Elena Cuza (n. 1825 – m. 1909) și a 4 ani de la conferirea acestui nume asociației de pensionari, la data de 28 aprilie 2011 – ora 10:30, la sala Al. I. Cuza

– Social

* Fundaţia Filantropica Metropolis deschide noul Centru Social Multifuncţional pentru copii şi tineri – ora 12:00, Str. Drumul Săbăreni, nr. 47-53

* Mogoşoaia: International House Bucharest şi English Kids Academy organizează cea de-a IV-a ediţie a “Balului Britanic”, eveniment care va premia copiii cu merite deosebite la limba engleză pe parcursul anului şcolar 2014-2015 în cadrul concursului Fonix şi a altor examene internaţionale – la Palatul Mogoşoaia. Evenimentul are şi o miză caritabilă, strângând fonduri în acest an pentru organizaţia SOS-SATELE COPIILOR

– Economic

* CFR Călători lansează programul estival „Trenurile Soarelui 2015” – ora 8:30, la Gara de Nord

* Revista „The Diplomat-Bucharest”, împreună cu Asociaţia Română pentru Promovarea Eficienţei Energetice (ARPEE), organizează “Romanian Energy Efficiency Summit 2015″, având ca teme de discuţie prevederile Legii Eficienţei Energetice şi modul în care acestea se regăsesc în practica Planului Naţional de Acţiune pentru Eficienţa Energetică – ora 9:00, la Hotel Crowne Plaza, The Diplomat

* Centrul Naţional pentru Producţie şi Consum Durabile, împreună cu Asociaţia Geneveza pentru Dezvoltarea Economiei Circulare şi Asociaţia Clusterelor din România, organizează evenimentul de lansare al proiectului „ECOPartner – Parteneriat Pentru Eco-Inovare”, proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă – ora 9:30, la Hotel Epoque, Piaţa Kogălniceanu, Intrarea Aurora nr. 17C

* Compania Media Makers împreună cu parteneri de prestigiu din mediul de afaceri şi din cel juridic organizează conferinţa „Afacerile într-o nouă paradigmă: între decizii economice şi provocări juridice. Soluţii legale pentru mediul de afaceri” (12 şi 13 iunie) – ora 10:00, la Universitatea Româno-Americană, Bd. Expoziţiei nr.1B.Conferinta este dedicată temelor de actualitate în care deciziile economice, precum evaziunea fiscală, munca la negru, practicile anticoncurenţiale, spălarea de bani, pot avea implicaţii de natură penală

* Trainingul “Tehnici de Vânzare B2B“, organizat de Train Your Brain – ora 10:00, la Grand Hotel Continental, Calea Victoriei nr. 56

* Evenimentul de lansare a noului magazin iSTYLE din Bucureşti Mall Vitan – ora 11:00

*Constanţa: Inaugurarea zborurilor WizzAir pe ruta Constanţa – Londra – ora 17:30, pe Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu”

* Focşani: Cele mai noi modele de maşini vor fi expuse în cadrul celei de-a a XIII-a ediţii a Salonului Auto Vrancea „SAV 2015” – în Piaţa Unirii (12 – 14 iunie). Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Vrancea, Primăria Municipiului Focşani şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vrancea

* Turda: Târgul Produse de Cluj, la care sunt așteptați să participe peste 70 comercianți – ora 12:00, la Centrul pietonal (12 – 14 iunie)

– Mediu

* Bucureşti/Timişoara/Iaşi/Cluj: Street Delivery, evenimentul-manifest pentru un oraș mai prietenos, împlinește 10 ani. Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România organizează un weekend național dedicat spațiului public și recuperării peisajului urban de către pietoni şi comunitate (12-14 iunie). Ediția a III-a a Street Delivery îşi propune o schimbare reală a felului în care este privită încălzirea globală, oferind soluții pentru diminuarea efectelor ei asupra mediului și oamenilor . La Iaşi evenimentul are loc în Grădina Casei Pogor, Str. Vasile Pogor

* Mahmudia, jud. Tulcea: „Caravana Dunării”, campanie informativă a World Wide Fund, organizată în parteneriat cu Mare Nostrum, care îşi propune să aducă în atenţia publicului larg ameninţările cu care se confruntă Dunărea, ecosistemele şi comunităţile care depind de fluviu, precum şi soluţiile existente – ora 10:00, în fața Primăriei, Str. Vasile Bacalu nr. 19

– Învăţământ, Cercetare

* Universitatea din Bucureşti va conferi distincţia de Doctor Honoris Causa lui Dean Spielmann, preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului – ora 12:30, în sala „Constantin Stoicescu” a Palatului Facultăţii de Drept, Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46. Dean Spielmann este un jurist emerit care se remarcă prin cariera excelentă şi contribuţia valoroasă la dezvoltarea viziunii progresiste asupra jurisprudenţei drepturilor omului în Europa, îndeplinindu-şi în acelaşi timp şi misiunea de diplomaţie publică în promovarea rolului important al Curţii în sistemul european de protecţie a drepturilor omului

* Brăila:„Parada liceelor” este titlul sub care liceenii din Brăila vor organiza o acţiune în stradă care are ca temă „Dreptul elevilor la cultură” – ora 13:30, la Sala Polivalentă. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean al Elevilor, în colaborare cu Primăria Municipiului Brăila şi Asociaţia „Brăila – Capitală Europeană a Culturii 2021”

* Mangalia: Primăria Municipiului Mangalia organizează cea de-a treia ediţie a Carnavalului Copiilor – ora 16:30, în zona centrală a Municipiului Mangalia.  La eveniment sunt aşteptaţi peste 2.000 de şcolari şi preşcolari de la toate unităţile de învăţământ din oraş * Budapesta: Laureatul Premiului Nobel pentru literatură, scriitorul Imre Kertész, primeşte titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii „Petru Maior” din Târgu Mureş, în cadrul unei ceremonii la care vor fi prezenţi academicieni, ambasadori, personalităţi ale vieţii literare, ştiinţifice şi universitare din Ungaria, România, Germania şi Austria – ora 12:00, la Academia Maghiară de Ştiinţe

– Cultură

* Orchestra Naţională Radio susţine un concert sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal, cu participarea violoncelistului Ştefan Cazacu – ora 19:00, la Sala Radio

* Teatrul „Ion Creangă” organizează a II-a ediţie a festivalului interactiv „Amintiri din Copilărie” – ora 10:00, în Parcul Kiseleff (12 – 14 iunie)

* Editura Polirom și Conceptual Lab București organizează un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanți poeți ai secolului al XX-lea: Paul Celan – ora 19:00, Str. Dionisie Lupu, sector 1. Evenimentul este prilejuit de apariția în colecția „Biblioteca Polirom” a editurii a volumului Opera poetică (I), prima ediție integrală a operei poetice semnate de Paul Celan, traducere inedită din limba germană de George State

* Cea de-a IV-a parte a francizei „Jurassic Park”, intitulată oficial „Jurassic World”, are premiera în cinematografele din România, în format 2D, 3D şi IMAX

* Transilvania Film aduce pe ecranele cinematografelor din România propunerea Argentinei pentru Oscar: comedia „Poveşti trăsnite/Wild Tales” – o excelentă farsă despre răzbunare

* Opera Comică pentru Copii prezintă premiera spectacolului de balet „Fetița cu chibrituri”, în regia Corinei Dumitrescu – ora 19:00, la sediul instituției din Calea Giulești nr. 16

* Centrul Cultural Turc organizează „Expoziţia de sfârşit de an a cursurilor de arte meşteşugăreşti – pictură pe apă (Ebru) şi festivitatea de înmânare a certificatelor” – ora 19:00, Ambasada Republicii Turcia, Calea Dorobanţilor, nr. 72

* Vernisajul expoziţiei „Ştefan Iacob – Ecotopia. Demonii” susţinută de 1001arte.ro şi H`art Gallery –  ora 19:00, Str. J.L. Calderon, nr. 80, lângă Grădina Icoanei

* Concert susţinut de violonistul și dirijorul olandez André Rieu, alături de ansamblul său, Johann Strauss Orchestra  – ora 20:30, în Piața Constituției

* Botoşani: Consiliul Judeţean, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, cu sprijinul Societăţii Culturale „Raluca Iuraşcu Vorona” organizează Zilele Eminescu şi Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, ediţia a XXXIV-a – la sediul Reprezentanţei Botoşani a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, la Memorialul Ipoteşti, Galeriile de artă „Ştefan Luchian” şi în Centrul istoric al oraşului Botoşani (în faţa Bisericii Uspenia) (12 – 15 iunie). Printre partenerii media: Radio România Iaşi, Radio România Cultural

* Braşov: Scriitoarea Gabriela Adameşteanu susţine conferinţa cu titlul „Anii 90: Literatură, scriitori, politică”, pornind de la volumul „Anii romantici”, apărut la Editura Polirom în 2014, în seria de autor consacrată – ora 15:00, la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania, sala „Gheorghe Crăciun”. Evenimentul are loc în cadrul „Conferinţelor Şcolii Doctorale” ale Facultăţii de Litere, Universitatea Transilvania din Braşov

  • de la ora 17:00, la Librăria Okian (Str. Mureșenilor nr. 1), are loc lansarea volumului „Anii romantici” şi a romanului „Drumul egal al fiecărei zile”. Invitaţi: Ruxandra Ivăncescu, Georgeta Moarcăs, Adrian Lăcătuş

* Brașov: Festivalul de Cultură Liberă – la Laborazone Maker Space, Str. N. D. Cocea nr. 12 (12 – 14 iunie)

* Brăila: Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Viorel Mortu, îşi lansează cartea despre povestirile scriitorului brăilean Fănuş Neagu, intitulată „Fănuş Neagu – Povestirile magice” – la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”

* Galați: A II-a ediţie a „Danubian Salsa Festival” – la Complexul Music Arena și Restaurant „Ambasador” (12 – 14 iunie)

* Sibiu: Teatrul Naţional “Radu Stanca” organizează cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru (12 – 21 iunie)

* Timişoara: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” încheie stagiunea 2014-2015, cu spectacolul „Oameni şi şoareci” regizat de Laszlo Sandor după textul omonim al lui John Steinbeck – ora 19:00, în Sala Mare. Cu această ocazie, se vor decerna premiile pentru cei mai buni actori ai stagiunii

* Roma: Accademia di Romania organizează cea de-a Xlll-a ediţie a evenimentului „Spazi Aperti”, un proiect care reunește artiști invitați de la diferitele academii străine din Roma și artiști care trăiesc și activează în capitala italiană – ora 19:00 (12 – 20 iunie). Evenimentul este organizat în spaţiile Academiei Române din Roma și va găzdui operele a peste 50 de artişti – bursieri ai altor academii şi institute culturale din Roma, o parte din artiștii participanţi la ediţiile anilor trecuţi, tineri proveniți din importante centre artistice emergente precum şi o seamă de invitați speciali

* Gödöllő, Ungaria: Institutul Cultural Român de la Budapesta organizează un concert intitulat „Muzică veche din România secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea”, în interpretarea Ansamblului „Flauto Dolce” – ora 19:00, la Sala Festivă a Palatului Regal. Vor fi interpretate piese de muzică veche: fragmente din Codex Caioni (Transilvania, secolul  al XVII-lea), Cântece tradiţionale armeneşti (Gherla, Judeţul Cluj), Cântece vechi hasidice, Cântece şi dansuri româneşti şi creaţii de Joseph Bengraf, Martin Schneider şi Johann Sartorius

– Sport

* Are loc Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal – ora 13:00, la sediul LPF, din Str. Alexandru Vitzu, nr. 2A; conferinţă de presă – ora 14:30

* Competiţia de rugby IRB Nations Cup se va juca din nou pe stadionul „Arcul de Triumf”, în zilele de 12, 17 şi 21 iunie, pentru a noua oară, dar sub o nouă titulatură – World Rugby Nations Cup. Din program:

  • ora 17:00 – Namibia – Argentina XV
  • ora 20:00 – România – Spania

* Mangalia: Campionatele Mondiale de lupte pe plajă, organizate în premieră în ţara noastră (12 – 14 iunie)

* Reşiţa: Aula Magna a Universităţii Eftimie Murgu găzduieşte întâlnirea suporterilor cu componenţii echipei naţionale de handbal masculin a României – ora 12:30. Invitat special al întâlnirii va fi Aihan Omer, antrenorul echipei naţionale. Evenimentul va avea loc cu prilejul partidei retur, România – Italia, din preliminariile Campionatului European 2018, meci ce se va desfăşura duminică, 14 iunie, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă din Reşiţa

* Baku: Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern va fi reprezentată de nouă sportivi, cinci la înot şi patru la sărituri în apă, la prima ediţie a Jocurilor Europene (12 – 18 iunie); ceremonia de deschidere – ora 19:00

* Belfast:Selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Anghel Iordănescu, va participa la conferinţa de presă de dinaintea meciului cu Irlanda de Nord – ora 17:30, la stadionul Windsor Park

– Diverse

* Jud. Caraș Severin: Evenimentul de eliberare a zimbrului în sălbăticie, în Munții Țarcu în vecinătatea comunei Armeniș  –  “Măgura Zimbrilor”, coordonat de WWF România și Rewilding Europe (12 – 13 iunie)

* Cluj-Napoca: Expoziţia de bijuterii, cristale şi pietre semipreţioase „Mineral Expo” – ora 10:00, la sediul Muzeului de Artă, Palatul Bánffy, Piaţa Unirii nr. 30 (12 – 14 iunie). Evenimentul va avea ca punct major de atracţie o colecţie unică de minerale (calcite)

Aniversări – Comemorări

– Preasfânta Inimă a lui Isus (Calendarul Romano-Catolic 2015)

– „Ziua Transportului Public Urban”; se marchează, începând cu anul 1996, în fiecare a doua vineri a lunii iunie

– 1848, 12/24: Apare, la Bucureşti, de trei ori pe săptămână (până la 11/23 septembrie acelaşi an) ziarul politic şi literar „Pruncul român”, sub conducerea lui C. A. Rosetti şi Enrich Winterhalder; tribună a mişcării liberal-radicale, ziarul reflectă cu precădere în paginile sale mersul evenimentelor mai importante din timpul Revoluţiei

– 1916: S-a născut Alexandru Balaci, istoric, critic literar şi italienist; membru titular al Academiei Române din 1994 (m. 2002)

– 1922: S-a născut Petru Vintilă, scriitor, ziarist şi pictor naiv (m. 2002)

– 1929‎: S-a născut Irina Mavrodin, poetă, eseistă, traducătoare şi profesor universitar; a publicat o suită de cărţi devenite repere bibliografice de prim rang; a avut o contribuţie importantă în domeniul teoriei şi istoriei literare, precum şi în domeniul traducerii literare; a tradus ciclul de romane “În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust; mediator cultural între spaţiul românesc şi cel francofon (m. 2012)

– 1931: S-a născut Achim Mihu, sociolog, antropolog şi filosof; a contribuit substanţial la consolidarea învăţământului sociologic şi antropologic clujean

– 1942: Primul atac aerian american asupra României, având ca obiectiv zona Ploieşti; atacul s-a soldat cu un eşec; americanii şi-au reluat însă atacurile aeriene asupra Ploieştiului, în anii 1943 şi 1944, de aceste dăţi distrugerile fiind destul de importante

– 1953: S-a născut actriţa de teatru şi film Aurora Leonte

– 1954: A murit N.[icolae] Davidescu, poet, prozator şi critic literar (n. 1887)

– 1956: A murit Ioachim Botez, prozator şi traducător (n. 1884)

– 1963: Se parafează, la Bucureşti, Acordul româno-iugoslav privind realizarea şi exploatarea sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier

– 1966: S-a născut solistul de muzică uşoară Adrian Enache

– 1967: S-a născut actorul Dan Tudor

– 1977: A murit F. Brunea-Fox (pseudonimul lui Filip Brauner), reporter, jurnalist şi traducător (n. 1898)

– 1980: A murit traducătorul Andrei Ion Deleanu; cunoscut, în special, ca autor al traducerii adnotate în limba română a sonetelor shakespeariene; a tradus şi din Cronin, Priestley, Faulkner, Thomas Mann (n. 1903) – 35 de ani

– 1993: A avut loc, la Sinaia, Congresul de constituire a CNSLR-Frăţia, prin fuziunea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România (preşedinte – Victor Ciorbea) cu Confederaţia Sindicală Independentă Frăţia (preşedinte – Miron Mitrea), la care s-au afiliat şi alte federaţii (Univers, Petrol şi Radiocomunicaţii)

– 2011: A murit omul de afaceri şi jurnalistul Mihai Cârciog, unul dintre primii patroni media din România post-decembristă; a înfiinţat, la începutul anilor ’90, o serie de reviste (Expres, Expres Magazin, Infractorul, Telegraf-Constanţa, Academia Caţavencu, Cuvântul, VIP), cotidianul Evenimentul zilei (1992), precum şi posturile Tele 7abc, SOTI Neptun, TV89 Timişoara (n. 1940)

– 2012: A murit sculptorul Marcel Guguianu; atras în special de sculptura monumentală, a realizat ansambluri statuare, busturi în bronz şi marmură reprezentând mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei (n. 1922)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Cel de-al VII-lea Summit UE – Mexic

– Baku: Vizita preşedintelui rus,  Vladimir Putin, în Azerbaidjan (12 – 13 iunie)

– Milano: Ministrul italian al afacerilor externe, Paolo Gentiloni, preşedintele columbian, Juan Manuel Santos Calderon, președintele bolivian, Evo Morales Ayma, președinte statului Honduras, Juan Orlando Hernández Alvarado, premierul italian, Matteo Renzi, și șeful politicii externe a UE, Federica Mogherini, participă la o sesiunea inaugurală a summitului Italia-America Latină și Caraibe

– Baku: Președintele turc, Tayyip Erdogan, aflat în vizită în Azerbaidjan, participă la ceremonia de deschidere a primelor Jocuri Europene din această ţară, eveniment internațional multi-sport (12 – 13 iunie)

– Lisabona: Întrevedere a vicepreşedintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, cu premierul portughez, Padro Passos Coelho

– Taşkent: Vizita secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, în cadrul căreia va avea întrevederi cu preşedintele uzbek, Islam Karimov şi cu ministrul de externe, Abdulaziz Kamilov

– Berlin: Ministrul sud-coreean de externe, Yun Byung-se  va purta discuții cu ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier

– Brisbane, Australia: Liderul spriritual tibetan Dalai Lama susţine un discurs în cadrul unui eveniment public, la Brisbane Convention & Exhibition Centre

– Paris: Sentinţă în procesul de defăimare intentat de secretarul particular al regelui Marocului, Mohamed Mounir Majidi, împotriva jurnalistului marocan, Ahmed Benchemsi, fost director al revistei „TelQuel” şi a directorului publicaţiei „Le Monde”, Louis Dreyfus, pentru un articol intitulat „Marea corupţie domneşte în Maroc”

– Kiev: Conferinţă regională asupra securităţii jurnaliştilor, organizată în cooperare de Subcomitetul APCE pentru media şi societate informaţională şi Rada Supremă a Ucrainei

– Londra: Săptămâna Modei pentru bărbaţi – colecţia primăvară/vară 2016 (12 – 15 iunie)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă”; instituită de Organizaţia Internaţională a Muncii, în 2002

– „Ziua Mondială de Rugăciune pentru Sfinţirea Preoţilor” (a LXIX-a), corespunde, în Biserica Romano-Catolică, cu solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Iisus

– Ziua Naţională a Republicii Filipine; aniversarea proclamării independenţei – 1898

– Ziua Naţională a Federaţiei Ruse; aniversarea adoptării Declaraţiei privind suveranitatea de stat/1990 – 25 de ani

– 1667: La această dată a fost realizată prima transfuzie de sânge (cu sânge de oaie, cu efect negativ însă asupra pacientului); transfuzia a fost realizată de Jean-Baptiste Denis (1640-1704), medicul personal al regelui francez Ludovic al XIV-lea

– 1890: S-a născut pictorul expresionist austriac Egon Schiele, unul dintre fondatorii grupului „Noua Artă” (Viena, 1909) (m. 1918) – 125 de ani

– 1897: S-a născut oboistul englez Léon Goossens (m. 1988)

– 1911: S-a născut Milovan Đilas, scriitor şi om politic muntenegrean; alături de Tito, a condus rezistenţa antigermană în timpul celui de-al doilea război mondial; importante funcţii de partid şi de stat în Iugoslavia; în 1954, acuzat de revizionism şi „deviaţionism burghez”, a demisionat din partid; arestat şi deţinut (1956-1961; 1962-1966); reabilitat în 1989 (m. 1995). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 4 iunie 1911

– 1912: S-a născut Eva Crane, fizician britanic, autoare de cărți despre albine și creșterea albinelor (m. 2007)

– 1912: A murit Frédéric Passy, economist şi om politic francez; unul dintre fondatorii Ligii Internaţionale pentru Pace (1867), al Societăţii pentru Arbitrajul între Naţiuni (1870) şi al Uniunii Interparlamentare (1899); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1901, împreună cu filantropul elveţian Henri Dunant (1828-1910), principalul organizator al Crucii Roşii Internaţionale (1863); cei doi sunt primii laureaţi ai acestui premiu (n. 1822)

– 1915: S-a născut David Rockefeller, bancher și filantrop american – 100 de ani

– 1917: A murit pianista, compozitoarea şi dirijoarea venezuelană de reputaţie internaţională Maria Teresa Carreno, considerată una dintre cele mai de seamă interprete ale epocii sale (n. 1853)

– 1923: S-a născut Mica Popovič, unul dintre cei mai cunoscuţi pictori sârbi (m. 1996)

– 1924: S-a născut George (Herbert Walker) Bush, om politic republican american, al 41-lea preşedinte al SUA (ianuarie 1989 – ianuarie 1993); în timpul mandatului său, Statele Unite au obţinut o serie de succese pe plan internaţional, prin gestionarea crizelor ivite în urma prăbuşirii regimurilor comuniste din Europa, a dezmembrării Uniunii Sovietice sau a războiului din Golf; s-a retras din viaţa publică; tatăl celui de-al 43-lea preşedinte al SUA, George W. Bush (ianuarie 2001 – ianuarie 2009)

– 1929: S-a născut scriitoarea britanică Brigid Brophy (m. 1995)

– 1929: S-a născut, într-o familie de evrei (în Germania), Anna Frank (Annelies Marie Frank), refugiată cu familia în Olanda, în 1933; este autoarea unui celebru „Jurnal” despre ororile nazismului, publicat pentru prima dată în 1947 şi tradus în peste 60 de limbi (m. 1945, în lagărul de la Bergen-Belsen, Germania)

– 1937: S-a născut matematicianul rus Vladimir Arnold, considerat unul dintre cei mai mari matematicieni ai secolului al XX-lea (m. 2010)

– 1941: S-a născut Chick Corea, pianist şi compozitor american de jazz

– 1955: S-a născut Joseph Theodoor Leerssen, comparatist şi istoric cultural olandez; întemeietor al unei şcoli de gândire la nivel mondial, Imagologia în cadrul Studiilor Europene, Leerssen a avut contribuţii inovatoare în domeniul identităţii culturale – 60 de ani

– 1962: A murit John Ireland, compozitor, pedagog, pianist şi dirijor englez (n. 1879)

– 1964: Omul politic sud-african Nelson Mandela (1918-2013) şi alţi şapte luptători împotriva apartheidului au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă; eliberat la 11.II.1990, Nelson Mandela va deveni primul preşedinte de culoare al Republicii Africa de Sud (între anii 1994 şi 1999)

– 1966: A murit dirijorul german Hermann Scherchen (n. 1891)

– 1969: A murit Józsi Jenõ Tersánszky, scriitor, dramaturg maghiar; personalitate proeminentă a prozei maghiare din secolul al XX-lea (n. 1888, la Baia Mare)

– 1995: A murit pianistul italian Arturo Benedetti Michelangeli (n. 1920) – 20 de ani

– 1997: A murit Bulat Okudjava, poet, prozator şi cantautor rus de origine georgiană (n. 1924)

– 2002: A murit designerul american (de modă masculină) Bill Blass (n. 1922)

– 2003: A murit actorul american de film Gregory Peck (n. 1916)

– 2006: A murit compozitorul maghiar Györgyi Ligeti; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997 (n. 1923, la Târnăveni, România)

– 2011: A murit producătoarea americană Laura Ellen Ziskin, recunoscută drept unul dintre cei mai importanţi producători de la Hollywood (n. 1950)

– 2012: A murit Elinor Ostrom, politolog american; în octombrie 2009, a devenit prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Economie, împreună cu Oliver E. Williamson, „pentru analiza sa în privinţa guvernării şi cooperării economice” (n. 1933)

– 2014: A murit cântăreţul american de jazz Jimmy Scott, cunoscut pentru vocea sa de soprană (n. 1925) – 1 an