Premierul Georgiei a declarat ziua de 15 iunie zi de doliu pentru victimele inundaţiilor de la Tbilisi

 În Georgia, ziua de 15 iunie a fost declarată zi de doliu pentru victimele inundaţiilor de la Tbilisi, a anunţat premierul georgian, Irakli Garibaşvili. „Din păcate, există victime şi aş vrea să transmit în numele Guvernului sincere condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor. În memoria victimelor inundaţiilor, ziua de 15 iunie a fost declarată zi de doliu în Georgia” – a declarat Irakli Garibaşvili. Conform datelor Ministerului de Interne al republicii, în urma inundaţiilor la Tbilisi şi-au pierdut viaţa 12 persoane, iar alte 24 au fost date dispărute. Se afirmă că acestea au fost cele mai puternice inundaţii de la Tbilsi din ultimii 50 de ani.

(www.itar-tass.com – 14 iunie)