Alegerile locale de ieri din Republica Moldova au fost marcate de un absenteism ridicat

Alegerile locale de ieri din Republica Moldova au fost marcate de un absenteism ridicat, mai ales în rândul tinerilor. Datele publicate de Comisia Electorală Centrală arată că grupul de vârstă cel mai activ a fost al persoanelor de peste 50 de ani, cu o rată de participare de 51%. Pentru primăria din Chişinău, care, potrivit experţilor citaţi de corespondentul nostru, este miza cea mai importantă a acestor alegeri, se anunţă un al doilea tur de scrutin. După numărarea a peste 93% din voturi, conduce candidata Partidului Socialiştilor, fostul premier Zinaida Greceanîi cu 37 de procente, urmată de actualul primar, liberalul Dorin Chirtoacă, cu 36%. Corneliu Rusnac de la Radio Chişinău relatează.
Reporter: Niciunul din cei doi candidaţi creditaţi cu cele mai mari şanse, socialista Zenaida Greceanîi şi liberalul Dorin Chirtoacă nu au reuşit să obţină peste 50% din voturi, astfel încât un al doilea tur de scrutin pentru Primăria Chişinăului devine inevitabil. Turul doi va avea loc la 28 iunie. Şi în Consiliul Municipal Chişinău, scorul este foatre strâns. Partidele proeuropene şi cele proruse au obţinut un număr de voturi aproaixmativ egal, astfel încât configuraţia viitoarei majorităţi va fi decisă în urma redistribuirii voturile obţinute de candidaţii care nu au trecut în consiliu. La Bălţi, cel de-al doilea oraş ca mărime din Republica Moldova, primarul a fost ales în primul tur. Acesta este controversatul om de afaceri, susţinut de Moscova, Renato Usatîi, care a obţinut peste 70% din sufragii. La scrutinul de ieri a fost înregistrată o prezenţă la urne de 49%, cu aproximativ 5% mai puţin faţă de cele din 2011. La Chişinău, rata de participare a fost şi mai mică decât media pe ţară, puţin peste 47%.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI