Calendarul evenimentelor, 16 iunie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Zagreb: Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, în zilele de 15 şi 16 iunie, o vizită oficială în Republica Croaţia, la invitaţia omologului său, Kolinda Grabar- Kitarović. Din program:
• ora 10:40 (ora României) – ceremonia depunerii unei coroane de flori la monumentul memorial „Vocea victimelor croate – Zidul durerii” – la Cimitirul Mirogoj, Aleja Hermanna Bollea 27
• ora 11:00 (ora României) – întâlnire cu preşedintele Saborului (Parlamentului), Josip Leko – la sediul Parlamentului

– Parlament
* ora 12:00 – şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor
* ora 16:00 – şedinţa Comisiei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale

– Uniunea Europeană
* În perioada 16 – 21 iunie, are loc UrbanFest, festival de dezvoltare urbană, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, sub Înaltul Patronaj al comisarului european pentru politici regionale, Corina Crețu, care își propune promovarea valorilor europene în domeniul urbanismului și dezvoltării locale sustenabile şi care va avea ca temă “BlueGreen – Râuri în orașe smart”. Manifestări în cadrul evenimentului:
• ora 9:00 – cea de-a II-a ediție a conferinței privind Planurile de Mobilitate Durabilă, organizată de Direcția Generală Mobilitate și Transport a Comisiei Europene (DG MOVE), la Universitatea Politehnica București – Splaiul Independenţei nr. 313, Librăria centrală (16 şi 17 iun.)
• ora 16:00 – lansarea Caravanei de consultare publică “Peștișorul de aur” pe tema “rolul râului într-o metropolă”
• ora 17:30 – organizatorii vor susține declarații de presă într-o lotcă solară care va naviga pe Dâmbovița în zona Grozăvești, având ca punct de îmbarcare podul pietonal de la Universitatea Politehnică
• ora 18:30 – în finalul primei zile a conferinței, participanții și lectorii, precum și trecătorii sunt invitați să ia parte la un tur pe biciclete pe ruta Grozăvești (Metrou) – Splaiul Independenței – Str. Știrbei Vodă – Str. Berzei – Str. Buzești – Calea Victoriei (Teatrul Odeon). Plecarea va avea loc din zona Splaiul Independenței – Metrou Grozăvești. Turul este organziat de OPTAR

– Apărare, Interne
* În perioada 16-26 iunie, în garnizoanele Bacău, Brăila, Buzău şi Constanţa, poligoanele de la Babadag şi Capu Midia, aerodromurile din Bacău, Boboc, Ianca şi Mihail Kogălniceanu, se va desfăşura exerciţiul multinaţional Rousofex 15. Rousofex 15 este un exerciţiu cu trupe în teren al Forţelor pentru operaţii speciale (FOS), la care participă aproximativ 1.500 de militari, cu peste 100 de mijloace de luptă, din Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Polonia, România, Statele Unite ale Americii şi Turcia
* Cel mai mare show aerian din România – Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition se va desfăşura sâmbătă, 20 iunie, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–Aurel Vlaicu. Aeronavele Turkish Stars şi Pakistan Aeronautical Complex Kamra, care vor participa la spectacolul aviatic vor ateriza astăzi, după următorul program:
• ora 10:00 – Aeronava de transport Iliușin Il-78, a Pakistan Aeronautical Complex Kamra – pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–Aurel Vlaicu
• ora 15:00 – Aeronavele supersonice de acrobație ale formaţiei Turkish Stars vor ateriza pe AIBB AV

– Casa Regală
* Eveniment în cadrul căruia Principele Nicolae va acorda Înaltul Patronaj programului naţional de educaţie de mediu „Patrula de Reciclare”, desfăşurat de Asociaţia RoRec – ora 16:00

– Administraţie
* Deva: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Hunedoara cu prilejul punerii în funcţiune a unei ambulanţe SMURD de terapie intensivă mobilă – ora 10:00, la Sala Operativă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de la Centrul Militar Deva

– Justiţie
* Curtea de Apel Bucureşti judecă un nou termen în dosarul în care fostul primar al Constanţei Radu Mazăre şi fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu sunt acuzaţi de retrocedări ilegale de terenuri

– Organizaţii
* Facultatea de Științe Politice (FSP) din cadrul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA), în cooperare cu Asociația Pro Democrația (APD) organizează dezbaterea „Votul prin corespondență și votul prin internet în România. Cât de pregătiţi suntem?” – ora 10:00, în Amfiteatrul 2, Facultatea de Știinţe Politice, SNSPA, Str. Expoziției, nr 30A

– Social
* Cluj-Napoca: Impact Hub, cu sprijinul municipalităţii, al Federaţiei Share, şi al Ministerului Afacerilor Externe, organizează evenimentul “Impact Festival”, cel mai mare dialog public organizat vreodată în România, deschis tuturor celor interesaţi să genereze o schimbare la nivelul comunităţii locale, la care sunt aşteptaţi să participe peste 1.000 de clujeni şi 300 de invitaţi internaţionali – în Piaţa Unirii

– Economic
* Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană organizează simpozionul „Waste to Energy” – ora 8:30, la Athenee Palace Hilton, Sala Le Diplomate
* Deloitte România, împreună cu experţi renumiţi pe plan internaţional şi reprezentanţi ai autorităţilor fiscale din România, prezintă acţiunile OECD din cadrul proiectului BEPS – ora 9:00, la Hotel JW Marriott, Salon D

– Medicină, Sănătate
* Conferinţă de presă organizată de Societatea Română de Pneumologie cu prilejul lansării aplicaţiei smartphone de informare şi testare a tulburărilor de somn ‘Help! Snoring! şi a modificării legislaţiei permiselor de conducere – ora 11:30, la Trattoria Buongiorno Lido

– Învăţământ, Cercetare
* Societatea de Studii Românești (SRS – Society for Romanian Studies) și Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universității Bucureşti, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Școala Naţională de Studii Politice și Administrative organizează Conferința de Studii Românești, ediția a VII-a, având tema „Linking Past, Present and Future”. Conferința marchează împlinirea a 25 de ani de la schimbările de regim petrecute în România şi Republica Moldova şi este găzduită de Facultatea de Ştiinţe Politice (Str. Spiru Haret nr. 8), începând cu ora 16:00. În deschiderea evenimentului au loc proiecţiile filmelor “Searching for Maxy/În căutarea lui Maxy”, regia Lee Dragu (ora 16:00) şi “Poarta Albă”, regia Nicolae Mărgineanu (ora 17:30), urmate de discuții cu publicul, moderate de prof. univ. Irina Livezeanu (Universitatea din Pittsburgh) – la Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38. Regizorul Nicolae Mărgineanu va fi prezent pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri

– Mass – Media, Publicitate
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00
* Radio România în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale organizează ceremonia de aniversare a 75 de ani de radiofonie militară – ora 12:00, în Foaierul Central al Sălii Radio
* Radio Trinitas – Patriarhia Română organizează conferinţa de lansare a proiectului „Identitatea românească în lume” – ora 11:00, la sediul Radio Trinitas, Str. Sfânta Ecaterina nr. 4-6, lângă Facultatea de Teologie Ortodoxă

– Cultură
* În perioada 16 – 21 iunie, are loc ediţia a XIX-a a Concursului Internațional de Interpretare – Pian “PRO PIANO-ROMÂNIA” – ora 10:00, la Sala ARCUB, Str. Batiștei nr. 14
* Editura eLiteratura lansează o nouă carte de versuri “Feeding Illusions”, de Victoria Milescu, în format electronic şi pe suport de hârtie – ora 17:00, la Clubul Calderon din Str. J.L. Calderon nr. 39. Moderator este prof. Vasile Poenaru, editor, coordonatorul proiectului eLiteratura
* În perioada 16 iunie – 9 iulie, Elite Art Gallery prezintă expoziția personală a artistului Virgiliu Parghel, intitulată “Tușuri, creioane, pasteluri și pânze”, o trecere în revistă a variatelor explorări artistice ale pictorului, consacrat mai ales prin uleiurile sale – Str. Academiei nr. 15, sector 1. Cu ocazia deschiderii expoziției, de la ora 17:30, are loc un recital susținut de Doina Lavric și Lorena Oltean
* Lansarea volumului  „File de corespondenţă” – Nae Ionescu – Elena-Margareta Ionescu, cu ocazia aniversării a 125 de ani de la naşterea lui Nae Ionescu – ora 18:30, la Librăria Mihai Eminescu, Bd. Elisabeta nr. 16. Vor vorbi: Anca-Irina Ionescu, Doina Jela, Silvia Colfescu
* Institutul Cervantes din Bucureşti prezintă recitalul chitaristului Maxim Belciug şi al sopranei Rodica Vica, înscris în seria „Palabras de guitarra” cu un program din „Canciones españolas antiguas” ale marelui poet spaniol, Federico García Lorca – ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”
* Editura Humanitas şi Fundaţia “Calea Victoriei” organizează, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, lansarea cărţii “Trei ani în România. 1870-1873”, a diplomatului şi corespondentului de presă englez, James William Ozanne, un nou volum apărut recent în Seria Vintage. Vor vorbi despre România lui Caragiale văzută de James William Ozanne, Georgeta Filitti, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, Dan C. Mihăilescu, Iulia Vladimirov, Vintilă Mihăilescu şi Sandra Ecobescu

Aniversări – Comemorări

– 1835, 16/28: A fost inaugurată, la Iaşi, Academia Mihăileană, prima instituţie de învăţământ superior din Moldova, unde profesori români (Gheorghe Asachi, Eftimie Murgu, Ion Ionescu de la Brad, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu ş.a.) şi străini au ţinut cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie şi arhitectură; în 1847 cursurile au fost suspendate de autorităţile vremii, profesorii fiind acuzaţi de propagarea unor idei revoluţionare – 180 de ani

– 1873, 16/28: A murit cărturarul Andrei Şaguna, mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria (din 1864); unul dintre preşedinţii Adunării Naţionale de la Blaj (3/15 mai 1848) şi şeful delegaţiei trimise la Viena pentru a susţine pe lângă împărat drepturile românilor transilvăneni; contribuţii la dezvoltarea învăţământului şi a presei în limba română, precum şi la întemeierea şi activitatea societăţii ASTRA (1861), fiind primul ei preşedinte; membru de onoare al Societăţii Academice Române (n. 1808/1809, la Miskolc/Ungaria). NOTĂ 1: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă naşterea la 1.I.1809 şi moartea la 28.VI.1873. NOTĂ 2: Andrei Şaguna a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 29.X.2011, având ca zi de prăznuire 30 noiembrie

– 1874, 16/28: Apare Legea pentru organizarea în România a serviciului sanitar

– 1918: A murit (la Montreux, Elveţia) Bazil Assan, inginer (împreună cu fratele său, George, a introdus metoda de extracţie cu benzină a uleiurilor/1893) şi explorator (primul român care a explorat zona Oceanului Arctic/1896; în perioada 1897-1898 a efectuat o călătorie în jurul lumii) (n. 1860, la Bucureşti)

– 1921: A fost constituită, la Bucureşti, Societatea „Orient Radio” (Rador), agenţie telegrafică de presă. Rador era la început o afacere privată (apărută la iniţiativa lui Noti Constantinde, secretar la Legaţia română din Paris, şi Sebastian Şerbescu, avocat), dar statul român a cumpărat, prin Ministerul de Externe, totalitatea acţiunilor agenţiei, în anul 1926, devenind astfel prima agenţie de presă oficială a României; prin Legea din 24.III.1926 aceasta a devenit „Societatea Rador – Agenţie de informaţii telegrafice”. După instalarea regimului comunist, prin Decretul nr. 217 din 20.V.1949 se hotăra organizarea Agenţiei Române de Presă „Agerpres” de pe lângă Consiliul de Miniştri, prin preluarea personalului şi a patrimoniului „Rador”; primul director al „Agerpres”: Ion Popescu-Puţuri. La 8.I.1990 a apărut Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale prin care se înfiinţa Agenţia de presă „Rompres”, ca urmare a reorganizării „Agerpres”. Din iulie 2008 „Rompres” a revenit la numele „Agerpres”. NOTĂ: Prima agenţie de presă românească a fost înfiinţată la 15/27.III.1889, la iniţiativa ministrului de externe P.P. Carp; această agenţie („românească, naţională şi autonomă”) a funcţionat sub numele de Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română şi era subordonată Ministerului Afacerilor Străine. Agenţia Română a funcţionat până spre finele anului 1916, când şi–a încetat temporar activitatea, în timpul primului război mondial

– 1928: S-a născut dirijorul Sergiu Comissiona, stabilit în SUA; în anul 1990 devine prim-dirijor al orchestrei posturilor de radio şi televiziune din Madrid (Spania), unde rămâne până în 1998, iar în intervalul 1990 – 1994 este, în acelaşi timp, director muzical al orchestrei filarmonice din Helsinki (Finlanda). Foarte căutat ca „dirijor invitat” (guest conductor), apare la pupitrul multor formaţii de prestigiu, ca Vancouver Symphony Orchestra, Orchestra filarmonică Radio din Hilversum, Olanda, Philadelphia Orchestra. În 1981, cu ocazia centenarului naşterii lui George Enescu, împreună cu un grup de muzicieni devine unul dintre membrii fondatori ai Societăţii „George Enescu” din Statele Unite ale Americii, avându-l ca preşedinte de onoare pe Yehudi Menuhin (m. 2005)

– 1947: S-a născut prozatorul şi publicistul Ştefan Agopian, de origine armeană

– 1947: S-a născut Mariana Bojan, poetă, prozatoare şi pictoriţă

– 1954: S-a născut scriitorul Marian Constandache, membru al Uniunii Scriitorilor din România

– 1976: A murit Isaiia Răcăciuni (pseudonimul lui Isaiia Nacht), prozator, dramaturg, traducător şi publicist (n. 1900)

– 1979: A murit actorul Costache Antoniu, rector al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti între anii 1955-1970 (n. 1900)

– 2008: Şi-a început activitatea „Agenţia de ştiri Basilica” a Patriarhiei Române, prin lansarea site-ului basilica.ro, la sărbătoarea Sfintei Treimi. Agenţia este parte integrantă a Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, care mai cuprinde: Televiziunea Trinitas TV, postul de radio Trinitas, publicaţiile „Lumina” şi „Vestitorul Ortodoxiei” şi Biroul de presă al Patriarhiei Române

– 2012: A murit medicul şi biologul Gheorghe Zarnea; în comunitatea universitară este considerat ca întemeietorul învăţământului de microbiologie generală din facultăţile de biologie şi chimie pe care l-a dezvoltat odată cu crearea unor discipline noi ca virologia, imunobiologia, bacteriologia medicală, ecologia microorganismelor, microbiologie industrială; membru titular al Academiei Române din 1994 (n. 1920)

– 2013: A murit părintele Iustin Pârvu, fost stareţ al Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, întemeiată de el în anul 1991, mănăstire unicat în România, fiind dedicată matirilor din temniţele comuniste; călugăr din 1936, a fost unul din marii duhovnici români, urmaş al părintelui Cleopa; după război, datorită convingerilor sale anticomuniste a fost condamnat la 12 ani de temniţă grea; eliberat în 1964 (prin decretul de amnistiere a deţinuţilor politici din România), a slujit la Mănăstirea Secu până în 1975, când a fost arestat din nou şi i s-a stabilit domiciliu forţat la Mănăstirea Bistriţa; Revoluţia din decembrie 1989 a pus capăt prigoanei; părintele Iustin a fost un adevărat „patriarh al monahismului jertfelnic românesc”, care şi-a închinat întreaga viaţă neamului, ţării şi Ortodoxiei româneşti, după cum sublinia presa rusă ortodoxă la 40 de zile la trecerea părintelui la cele veşnice (n. 1919)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Are loc Conferinţa de politici din cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile, iniţiativă a Comisiei Europene (16 – 18 iun.)

– Vilnius: Vizita comisarului european pentru moneda euro și dialog social, Valdis Dombrovskis, în Lituania; întâlniri cu premierul lituanian, Algirdas Butkevicius, ministrul de finanțe Rimantas Sadzius, guvernatorul băncii centrale, Vitas Vasiliauskas

– Moscova: Vizita preşedintelui finlandez, Sauli Niinistö, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu omologul său rus, Vladimir Putin

– Washington: Președintele american, Barack Obama, îl primeşte, la Casa Albă, pe omologul său sud-coreean, Park Geun-hye

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, se întâlneşte cu premierul luxemburghez, Xavier Bettel

– Washington: Președintele american Barack Obama se adresează adunării anuale a Asociaţiei Catolice pentru Sănătate

– Bratislava: Preşedintele slovac, Andrej Kiska, urmează să-l numească pe Vazil Hudak, noul ministru al economiei

– Viena: Conferinţă pe tema securităţii, cu subiecte care includ criza din Ucraina, viitorul relaţiei cu Federaţia Rusă şi securitatea energetică în Europa (16 şi 17 iun.)

– Minsk: Reuniunea subgrupurilor din cadrul Grupului de contact trilateral pentru Ucraina

– Los Angeles: Conferinţa anuală a jocurilor video – E3 (16 – 18 iun.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Copilului African”; se marchează din anul 1991, la iniţiativa Organizaţiei Unităţii Africane şi a UNICEF; comemorează evenimentele tragice care s-au petrecut în 16.VI.1976, în localitatea Soweto, din Africa de Sud, când, mii de copii şi de elevi au protestat şi au cerut dreptul la o educaţie de calitate şi dreptul de a învăţa în limba lor maternă. Din păcate, autorităţile au deschis focul împotriva manifestanţilor, fapt ce a dus la rănirea a peste o mie de persoane, alte aproape o sută fiind ucise. NOTĂ: Tot astăzi, este marcată “Ziua Soweto – Ziua Internaţională de Solidaritate cu Popoarele Luptătoare din Africa de Sud”

– “Ziua Mondială a Limbii Rromani”, stabilită de UNESCO; limba rromani este de origine indiană şi apropiată de limba Hindi, una din limbile din India. Două treimi din vocabularul şi gramatica sa de bază sunt indiene. Restul îl constituie vocabularul împrumutat, în cea mai mare parte din limbile persană, greacă şi apoi din limbile europene de contact. De la începutul secolului al XX-lea, limba rromani are scrisul în diferite alfabete, care variază de la o ţară la ţară. Din 1990, limba rromani dispune de un scris comun, care permite cea mai bună difuzare a literaturii rrome. În anumite ţări, cum este România, limba rromani este predată în şcoli iar în Franţa, Institutul Naţional al Limbilor şi Civilizațiilor Orientale oferă o formare completă cu privire la limba, cultura şi istoria rromilor. Din punct de vedere istoric, reunirea la nivel internaţional a organizaţiilor rromilor în cadrul primului Congres Mondial al Rromilor, care a avut loc la Londra, în 1971, reprezintă primul pas important pentru respectiva comunitate

– 1313: S-a născut scriitorul renascentist italian Giovanni Boccaccio (m. 1375)

– 1613: S-a născut poetul englez John Cleveland (m. 1658)

– 1815: A avut loc Bătălia de Ligny, în care armata franceză, condusă de împăratul Napoleon I, a învins armata prusacă condusă de mareşalul von Blücher – 200 de ani

– 1843: S-a născut David Popper, violoncelist, pedagog şi compozitor de origine cehă (m. 1913)

– 1890: S-a născut Stan Laurel (numele real: Arthur Stanley Jefferson), actor de film american de origine britanică, membru al celebrului cuplu de comici „Stan şi Bran” (m. 1965) – 125 de ani

– 1903: Fondarea, la Detroit, a companiei „Ford Motor Company” de către industriaşul american Henry Ford (1863-1947), care a lansat, în 1908, faimosul model „T”

– 1909: S-a născut Willi Boskovsky, violonist şi dirijor austriac (m. 1991)

– 1909: S-a născut zoologul american Archie Carr; studii asupra faunei marine (m. 1987)

– 1913, 16/29: Izbucneşte al doilea Război Balcanic între foştii aliaţi din primul război balcanic (Bulgaria împotriva Greciei, Serbiei şi Muntenegrului), cărora li se vor alătura România şi Turcia (la 27.VI/10.VII.1913)

– 1925: S-a născut Jean D’Ormesson, scriitor, eseist şi publicist francez (a condus cotidianul „Le Figaro” între anii 1974 şi 1977); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1995 – 90 de ani

– 1937: S-a născut Erich Segal, scriitor american; specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (m. 2010)

– 1944: A murit (împuşcat de nazişti, pentru participarea la Rezistenţă) Marc Bloch, istoric medievist francez; a fondat, în 1929, la Strasbourg, revista „Annales d’histoire économique et sociale”, în jurul căreia s-a născut un nou curent istoriografic, care a dominat secolul al XX-lea (n. 1886)

– 1952: S-a născut cantautorul canadian Gino Vannelli

– 1958: În noaptea de 16/17 iunie au fost condamnaţi la moarte şi executaţi organizatorii revoluţiei populare anticomuniste din Ungaria din 23 octombrie 1956: Imre Nagy (n. 1896), Pál Maléter (n. 1917), Miklós Gimes (n.1917); reabilitaţi juridic în iunie 1989; la 16.VI.1989 au avut loc funeraliile naţionale ale lui Imre Nagy, reînhumat în Cimitirul civil din Budapesta

– 1959: A murit actorul american de film George Reeves; a întruchipat, în anii ‘50 ai secolului al XX-lea, eroul din serialul tv. „Aventurile lui Superman” (n. 1914)

– 1963, 16-19: A avut loc zborul navei cosmice sovietice „Vostok-6”, pilotată de Valentina Tereşkova, prima femeie care s-a aflat în spaţiu; misiunea cosmică a avut ca obiectiv efectuarea unui zbor în grup, cu nava „Vostok-5” (pilotată de Valeri Bîkovski); misiunea a durat 70 de ore şi 50 de minute, nava efectuând 48 de rotaţii în jurul Pământului; participarea la zbor a unei femei a făcut posibilă o analiză comparativă a influenţei factorilor specifici asupra organismului uman de ambele sexe

– 1977: A murit Wernher von Braun, inginer german, constructorul rachetelor „V-1″ şi V-2” (considerate primele rachete balistice sol-sol teleghidate), pe care Germania le-a folosit în cel de-al doilea război mondial; stabilit în 1945 în SUA, a contribuit la construirea primului satelit artificial american (n. 1912)

– 1999: Pentru a marca atingerea statistică, în anul 1999, a şase miliarde de locuitori pe Terra, Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat acea dată drept „Ziua celor şase miliarde”. NOTĂ: Pragul de un miliard a fost atins în anul 1804; în ultimii 40 de ani populaţia Terrei a atins succesiv patru praguri: 4 miliarde de locuitori în 1974, 5 miliarde în 1987, 6 miliarde în 1999 şi 7 miliarde în 2011

– 2004: O echipă de cercetători de la Universitatea Innsbruck (Austria) a publicat, în revista de știință „Nature”, un articol în care anunța realizarea primei „teleportări”; experimentul nu presupunea deplasarea dintr-un spațiu în altul, ci transferarea proprietăților fizice ale unui foton unui alt foton, instantaneu, fără a exista nicio cale de comunicare între cele două particule de lumină

* * * * * *