Senatul şi Camera Deputaţilor au programată şedinţa comună privind instituirea pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi

Constanţa Comănici – Senatul şi Camera Deputaţilor au programată, la această oră, şedinţa comună în care va fi dezbătut proiectul de lege privind instituirea pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi. Alina Stănuţă este acum în direct cu noi, de la Palatul Parlamentului, cu detalii despre acest act normativ. Bună ziua, Alina!

Reporter: Bună ziua! Şedinţa încă nu a început, iar propunerea legislativă privind pensiile speciale se află la punctul 9 al ordinii de zi. Potrivit documentului care modifică statutul parlamentarilor, deputaţii şi senatorii au dreptul, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară de 1.500 de lei pentru un singur mandat şi de 4.000 de lei dacă au deţinut patru mandate. Indemnizaţia de parlamentar se cumulează cu orice alt tip de pensie la care are dreptul fostul parlamentar, iar fondurile pentru plata pensiilor vor fi suportate de la bugetul de stat, arată propunerea legislativă. Liberalii au criticat documentul şi au anunţat că vor vota împotriva propunerii, pentru că ar institui un sistem preferenţial. Şi ministrul muncii, Rovana Plumb, atrage atenţia că proiectul nu are susţinerea guvernului. Deocamdată atât, vom reveni.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 iunie