Conferinţă naţională a furnizorilor de îngrijire la domiciliu

Peste o treime din populaţia de 65 de ani a României este expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială, iar o cincime din populaţia vârstnică ar avea nevoie de îngrijire la domiciliu. Acestea sunt numai două dintre concluziile Programului de Cooperare elveţiano-român în domeniul acestui tip de servicii prezentate ieri la Conferinţa naţională a furnizorilor de îngrijiri la domiciliu. Prezent la eveniment, secretarul de stat Codrin Scutaru a spus că Ministerul Muncii alocă acum 24 de milioane de lei pentru servicii sociale, iar în perioada următoare vor fi făcute controale pentru a asigura calitatea lor, informează redactorul nostru Adriana Turea.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iunie)