Traduceri literare din română în maghiară la Mogoșoaia

icrÎn perioada 22-26 iunie 2015, șase traducători în formare vor participa la Atelierul de traduceri literare din limba română în limba maghiară organizat la Mogoșoaia de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, în colaborare cu Institutul Balassi – Institutul Maghiar București și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești. Traducătorii vor lucra sub îndrumarea scriitorului și traducătorului  Péter Demény.

Programul include întâlniri cu scriitorii Horia Gârbea și Simona Sora, care le vor vorbi participanților despre literatura română de astăzi, precum și cu poeta Floarea Țuțuianu. Traducerile cele mai reușite vor fi publicate în revista Látó (Tîrgu Mureș).

Proiectul își propune dezvoltarea cunoștințelor despre literatura română contemporană ale traducătorilor, precum și perfecționarea lor din punct de vedere lingvistic. Cei șase participanți au asigurate transportul și cazarea și beneficiază, de asemenea, de o bursă pentru acoperirea cheltuielilor curente pe durata seminarului.

Atelierul face parte dintr-un proiect amplu derulat în parteneriat de Institutul Cultural Român și Institutul Maghiar din București. Proiectul cuprinde mai multe etape, atât în România cât şi în Ungaria, și dorește să stimuleze cunoașterea reciprocă, prin răspândirea şi popularizarea traducerilor literare şi prin formarea unei noi generaţii de traducători literari români şi maghiari.

Mai multe informații: www.icr.ro/bucuresti/evenimente/rezultate-atelierul-de-traduceri-literare-din-limba-romana-in-limba-maghiara-de-la-mogosoaia.html

Contact media: Direcția Comunicare, biroul.presa@icr.ro, 031 7100 678