Centrul Cultural Media Radio România vă dă întâlnire în aer liber la Bucharest Music Film Festival!

BMFF foto SToma

În calitate de partener tradiţional al Bucharest Music Film Festival, vă aşteptăm, în perioada 19 – 28 iunie, în Piaţa George Enescu, să ne vedem şi să ne ascultăm de această dată… reciproc!

Centrul Cultural Media Radio România îşi prezintă produsele, posturile Radio România Cultural şi Radio România Muzical, şi invită publicul la două spectacole de cea mai bună calitate cu două dintre formaţiile sale muzicale: Big Band-ul Radio şi Orchestra Naţională Radio.

Sâmbătă, 20 iunie, de la ora 20:00, Big Band-ul Radio promite o seară cu ritm, melodie, improvizaţie şi invitaţi de excepţie: Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Nico. Dirijor: Ionel Tudor.

În lumea fascinantului Amadeus ne va purta Orchestra Naţională Radio condusă de tânărul dirijor Gabriel Bebeşelea, care va interpreta vineri, 26 iunie, de la ora 20:00: Uvertura operei Răpirea din Serai, Simfonia nr. 25 in sol minor şi Simfonia nr. 40 in sol minor de Mozart, piese devenite şi mai populare după includerea lor pe coloana sonoră a filmului Amadeus de Milos Forman.

Editura Casa Radio va prezenta publicului cele mai noi şi interesante apariţii ale sale, printre care albume cu două dintre orchestrele înscrise în programul muzical al festivalului.

Noul album semnat de Orchestra Naţională Radio dirijată de Tiberiu Soare cu o creaţie emblematică pentru repertoriul orchestral ceaikovskian, Simfonia Manfred, op.58, se va putea achiziţiona la standul Radio România chiar înainte de lansarea oficială ce va avea loc vineri, 26 iunie, ora 17:30, la librăria Humanitas Kretzulescu. Multe alte CD-uri mai noi sau mai vechi ale Orchestrei Naţionale Radio, dar şi ale soliştilor concertişti ai acesteia vor putea fi achiziţionate în acelaşi context

Încă de la deschiderea festivalului, la stand se va găsi şi CD-ul intitulat chiar Orchestra Română de Tineret, ce cuprinde o selecţie relevantă din repertoriul românesc pentru orchestră mare semnat de George Enescu, Theodor Rogalski, Constantin Silvestri, Ion Dumitrescu, Béla Bartók sau Grigoraş Dinicu, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal.

Cu aceeaşi ocazie, cei mai mici ascultători vor face cunoştinţă cu un nou erou care se adaugă binecunoscuţilor Superman, Batman, Spiderman. El este Ţugulea! Proaspăt apărută în colecţia Radio-Prichindel (seria BD+CD), povestea lui Ţugulea a fost pusă în benzi desenate de către artistul Alexandru Ciubotariu. Mai multe detalii pe www.edituracasaradio.ro.