Comunicat MAE referitor la poziţia ministrului federal al afacerilor externe al Austriei pe tema asistenţei sociale destinate lucrătorilor intra-comunitari

 Ministerul român al Afacerilor Externe nu este de acord cu luările de poziţie publice ale ministrului federal al afacerilor externe al Austriei pe tema asistenţei sociale destinate lucrătorilor intra-comunitari, cu referire expresă la România. Menţionarea distinctă a ţării noastre în contextul legat de aplicarea normelor europene în materie de alocaţii pentru copii este nejustificată – se arată într-un comunicat al diplomaţiei de la Bucureşti – în condiţiile în care România se regăseşte abia pe locul al 5-lea între statele membre către ai căror cetăţeni sunt transferate aceste prestaţii sociale – după Ungaria, Slovacia, Polonia şi Slovenia. „Amplificarea unor astfel de poziţionări, înaintea alegerilor regionale din Austria, riscă să-i transforme pe cetăţenii români care lucrează în mod legal în această ţară în victime ale unei dispute politice interne şi în acelaşi timp, să afecteze relaţiile bilaterale româno-austriece” – mai scrie comunicatul Ministerului român al Afacerilor Externe.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 iunie)