Ziua Internațională pentru Conștientizarea Sindromului Dravet, marcată prin proiectul City of Energy  

București, 23 iunie 2015 Enel România, împreună cu Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare au marcat astăzi Ziua Internațională de Conștientizare a Sindromului Dravet, prin inaugurarea unei stații de transformare, pictate de artiști urbani cu „Supereroul Dravet”, un personaj creat de o fetiță de 8 ani, al cărei prieten suferă de acest tip rar și sever de epilepsie.

„Supereroul Dravet” va fi, de asemenea, vedetă într-o carte de povești pentru copii, pentru care Asociația pentru Dravet, în prezent, strânge fonduri, cu scopul de a ajuta copiii să înțeleagă dificultățile de a trăi suferind de epilepsie, precum și de a oferi încurajare și sprijin pentru copiii care sunt afectați de acest sindrom sau alte epilepsii.

Până când această carte va fi lansată, „Supereroul Dravet” spune o poveste convingătoare, în imagini, pe pereții unui post de transformare al Enel, amplasat în sectorul 4, București, aproape de Centrul de zi „Există Speranță”, pe care Enel și Asociația l-au inaugurat în decembrie anul trecut. Centrul este prima unitate preșcolară din România specializată pentru copiii cu epilepsie, deschis în urma unei donații acordate de către companie și Enel Cuore, organizația nonprofit a Grupului. În cadrul centrului, copiii cu epilepsie – al căror acces în grădinițe tradiționale și unități preșcolare este, de obicei, limitat – beneficiază de educație și terapii. Părinții copiilor înscriși în cadrul centrului au acces la sesiuni de socializare, astfel încât să poată crea un grup puternic de facilitatori, ce vizează modificarea condițiilor restrictive de acces la educație pentru copiii care suferă de epilepsie.

Unitatea are capacitatea de a găzdui un număr de 20 de copii la programul de zi, ce include terapii individualizate, iar alți aproximativ 20 de copii pot participa la ședințe de logopedie, kinetoterapie, consiliere psihologică, terapie ocupaţională, stimulare senzorială, terapie prin artă etc. Centrul dispune și de 10 locuri pentru cazuri sociale (5 la programul de zi și 5 la cel de terapii), finanțate integral de către Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare. Centrul de zi „Există Speranță” funcționează în clădirea Ominis, un ansamblu susținut de Direcția Generală de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului București, în sectorul 4 al Capitalei.

Inaugurarea postului de transformare de astăzi este parte a proiectului City of Energy, dezvoltat de Enel în România, pentru al cincilea an consecutiv, care contribuie la îmbunătățirea și schimbarea orașelor în care trăim, în locuri pline de culoare și energie, oferind posturile de transformare ale companiei drept suport pentru arta urbană. Urmând modelul implementat cu succes de către Enel în Spania, proiectul City of Energy s-a dovedit a fi un real succes în România și a fost primit cu mare entuziasm de comunitatea urbană. Reprezentanții acestei comunități au avut ocazia de a-și lăsa amprenta în diferite zone ale Bucureștiului, în Timișoara și în Constanța, pentru transformarea posturilor Enel în opere moderne de artă sau chiar declarații publice în sprijinul diferitelor cauze, cum ar fi conservarea vieții sălbatice în Dobrogea și, acum, Ziua Internațională de Conștientizare a Sindromului Dravet.