„Exista în continuare riscul reluării luptelor intense în Donbas”, afirmă secretarul general al NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat joi că există „riscul unei reluări a luptelor intense” în estul separatist al Ucrainei, unde regimul de încetare a focului este încalcat în mod regulat şi a făcut apel la toate părţile să îndeplinească acordurile de pace semnate la Minsk. „Încălcarea încetării focului continuă şi există în continuare riscul unei reluări a luptelor intense. Rusia continuă să sprijine separatiştii, antrenându-i, furnizându-le arme şi soldaţi. Un număr mare de trupe ruseşti sunt staționate la granița cu Ucraina” – a afirmat secretarul general al NATO, în deschiderea unei reuniuni a celor 28 de miniştri ai apărării ai Alianţei cu omologul lor ucrainean, Stepan Poltorak, la Bruxelles. Totodată, Stoltenberg şi-a exprimat convingerea că cea mai bună șansă pentru pace în Ucraina este punerea în aplicare deplină a acordurilor de la Minsk. „Îndemn toate părțile să facă în acest lucru. Rusia are în acest sens o responsabilitate specială” – a subliniat Jens Stoltenberg. În plus, secretarul general al NATO a asigurat încă o dată că Alianța susţine integritatea şi suveranitatea teritorială a Ucrainei. „Nu acceptăm și nu vom accepta anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia. Dorim să vedem o Ucraină puternică, independentă și prosperă” – a adăugat Stoltenberg.

www.korrespondent.net – 25 iunie