600 de angajaţi de la Uzinele Dacia s-au înscris pe lista de disponibilizări voluntare

600 de angajaţi de la Uzinele Dacia s-au înscris pe lista de disponibilizări voluntare, deşi compania a anunţat concedierea a doar 300, întrucât unele secţii vor fi treptat robotizate. Numărul mare de aspiranţi se datorează plăţilor compensatorii, considerate de mulţi dintre salariaţi drept foarte atractive, după cum ne-a transmis corespondentul RRA Cristian Matei.

Reporter: Uzinele Dacia vor trece în perioada următoare la un program de robotizare a unor secţii. Este şi motivul pentru care patronatul francez a propus un program de disponibilizări voluntare pe bază de cerere. Persoanele care pleacă de bunăvoie urmeaă să primească din partea companiei sume compensatorii cuprinse între 10.000 şi 100.000 de lei. Se pare că vestea pică cel mai bine persoanelor aflate în prag de pense, care s-au înscris în număr foarte mare pe listă. Ca urmare, patronatul va trebui să treacă la o selecţie a persoanelor ce doresc să fie disponibilizate pentru că Renault vrea să renunţe la 300 de persoane, iar lista de disponibilozări voluntare cuprinde deja 600. Conducerea spune că în doi ani de zile, gradul de robotizare a  uzinei trebuie să ajungă la 20%, acesata fiind în prezent de doar 5 procente.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 iunie