Un loc din România, inclus de CNN între atracţiile turistice uimitoare ale lumii

 Numeroase destinaţii de pe glob sunt transformate în veritabile locuri de atracţie, în urma unor proiecte ample de reamenajare. Şase astfel de proiecte inovative de pe mapamond au transformat zone industriale nefolosite în minunate locuri de petrecere a timpului liber, scrie CNN ediţia online. Una din cele șase atracții turistice se află în România. Salina Turda din judeţul Cluj este prezentată de CNN ca fiind unul dintre cele mai interesante proiecte de reamenajare a unei foste cariere de sare în atracţie turistică. Vizitatorii coboară la o adâncime de 120 de metri în subteran, unde pot juca o partidă de golf, basket sau fotbal, să se plimbe cu barca pe lacul interior unde a fost amenajat un nou debarcader. Cei interesaţi pot să se relaxeze la noul centrul de spa şi tratament, să practice exerciţii de fitness sau să aibă parte de şedinţe de înfrumuseţare, beneficiind de aerul bogat în sare cu o umiditate de aproximativ 80%. Salina Turda este una dintre cele mai frumoase atracţii turistice din Europa. O altă atracție este parcul de sporturi extreme în subteran, ale cărui trasee se întind pe cinci kilometri. Acesta se află la o adâncime de 375 de metri în regiunea muntoasă Snowdonia din nordul Ţării Galilor. Mina de sare Wieliczka din Polonia este o altă atracție turistică uimitoare. Localizată în sudul Poloniei, în apropierea zonei metropolitane a Cracoviei, mina de sare Wieliczka beneficiază de un hotel subteran şi un centru de tratament pentru cei cu afecţiuni ale aparatului respirator. O fostă mină de caolinit în ţinutul Cornwall din Marea Britanie a devenit unul dintre cele mai atractive locuri ale Regatului Unit. Complexul denumit Proiectul Eden găzduieşte în câteva domuri uriaşe vegetaţie din diferite locuri ale planetei, de la plante specifice pădurilor tropicale la cele din zona mediteraneeană, fiind pe bună dreptate cele mai mari zone de vegetaţie în spaţiu închis din lume. Sărituri în subteran este o altă atracție. Într-o fostă mină de ardezie din ţinutul Gwynedd, din nord-vestul Ţării Galilor, a fost amenajat un parc subteran de sporturi extreme. Turiştii pot efectua, folosind echipament de protecţie, sărituri pe o plasă elastică cu suprafaţa de 930 de metri pătraţi. O fostă carieră de calcar din Louisville, Kentucky, folosită în timpul războiului rece ca adăpost subteran, găzduieşte, din februarie acest an, la 30 de metri adâncime, cel mai mare parc pentru iubitorii traseelor de mountainbike, fiind și el o atracție uimitoare a mapamondului, conform CNN.

www.independent.md – 28 iunie