Bacalaureatul continuă

Bacalaureatul continuă azi cu proba de limba şi literatura maternă, iar mâine se va desfăşura proba obligatorie a profilului. Examenul se încheie vineri cu proba la alegere, iar rezultatele se vor afişa pe 7 iulie, cu o zi întârziere, deoarece lucrările se vor corecta, în premieră, în alt judeţ decât cel în care au susţinut elevii Bacalaureatul.
Reporter: Cristina Grecu – Anul acesta participă la Bacalaureat peste 96% din absolvenţii de clasa a XII-a, mai mulţi ca în anul trecut, iar condiţiile de supraveghere a examenului sunt sporite prin sisteme video şi chiar audio, acolo unde a fost posibil. Chiar şi aşa, ieri au fost eliminaţi din examen la proba de Limba Română, 74 de elevi care nu vor mai putea continua Bacalaureatul anul acesta. Unii au fost prinşi cu tradiţionalele copiuţe, alţii cu sisteme mai sofisticate, folosind fie un telefon mobil, fie un ceas inteligent. Cei care au învăţat cinstit au ieşit de la examen mulţumiţi.
-: Mi-a plăcut. A fost text la alegere, adică Marin Preda, Ion Creangă sau  George Călinescu.
-: Nu mi s-a părut ceva foarte greu. Atâta timp cât am învăţat în aceşti patru ai de zile, m-am descurcat.
-: Chiar s-a putut face. La Română se poate lua notă mare.
Reporter: Ministrul  Sorin Câmpeanu spune că nivelul subiectelor este unul normal.
Sorin câmpeanu: Este un examen de certificare a unor competenţe. Nu este o olimpiadă.
Reporter: În speranţa eliminării fraudelor, numeroase  în anii trecuţi, Ministerul Educaţiei a decis ca anul acesta să mărească distanţa la care vor fi corectate lucrările, deşi sunt voci care contestă acest lucru.
Sorin Câmpeanu: Dintotdeauna, lucrările scrise au plecat din punctul A în punctul B, din centrul de examen, în centrul de corectură. Acum, oare ce importanţă are că punctul B este în alt judeţ?
Reporter:  Ministrul Sorin Câmpeanu dă asigurări că transportul lucrărilor este bine organizat şi bine păzit, atât de reprezentanţi ai Comisiei de Bacalaureat şi şi ai Ministerului, cât şi de câte un jandarm.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iunie