Calendarul zilei – 1 IULIE 2015

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Are loc ceremonia dedicată împlinirii a 155 de ani de la înfiinţarea Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” – ora 9:00, la sediul unităţii din Bucureşti, Bd. G-ral Vasile Milea nr. 5-7, intrarea din Bd. Timişoara. În cadrul ceremoniei va fi decorat Drapelul de Luptă al unităţii cu Ordinul naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, vor fi acordate plachete şi diplome veteranilor de război şi cadrelor militare care au făcut parte din regiment, şi va fi dezvelită o statuie a domnitorului Mihai Viteazul. Participă: preşedintele Klaus Iohannis, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, premierul interimar, Gabriel Oprea, şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă

– Uniunea Europeană
* Bruxelles: Are loc conferinţa „Green&Blue Tourism”, organizată de copreşedinta Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European, Claudia Ţapardel, prin care se promovează Delta Dunării. Printre participanţi se vor număra şi Ilona Lelonek Husting, din partea Comisiei Europene, Alina Codreanu, reprezentanta ARBDD, dar şi experţi în patrimoniu natural precum prof. Alan Deidun din Malta sau Martin Šolar din Slovenia, împreună cu reprezentanţi ai societăţii civile, precum Carol Ritchie din partea EUROPARC
– Guvern
* ora 12:00 – şedință de guvern – la Palatul Victoria

– Ministere
* Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, îi va primi pe sportivii Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, medaliaţi la Jocurile Europene de la Baku – ora 13:30, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, intrarea dinspre Hotel Marriott. La festivitate vor participa sportivii Ana Maria Branză (medaliată cu aur – individual şi pe echipe), Simona Gherman (aur cu echipa şi bronz la individual), Simona Pop (aur cu echipa), din lotul de spadă feminin, Andreea Chiţu (aur la judo), Elena Meroniac (argint la kaiac), Alin Badea (argint cu echipa în proba de sabie masculin) şi Marius Berbecar (medalie de bronz la proba de gimnastică)
* Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, îl primeşte pe ambasadorul Republicii Moldova, Iurie Reniţă, în vizită de rămas bun – ora 15:00, sediul MAE
* Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, participă la lansarea Codex-ului constituţional – Constituţiile statelor membre ale Uniunii Europene -, lucrare realizată de Ministerul Justiţiei în parteneriat cu Centrul de Drept Constituţional şi Instituţii Politice (CDCIP) din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti – ora 15:00, în Amfiteatrul „Nicolae Titulescu” al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti

– Apărare, Interne
* Târgu Mureş:Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mureş – ora 9:30, la sediul IJJ Mureş, Str. Apicultorilor nr. 2-4

– Partide
* Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan, cu prilejul depunerii actelor de înregistrare a partidului politic pe care l-a fondat – Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB) – ora 12:00, Institute. The Cafe, Str. Ştirbei Vodă nr. 104-106

– Diplomaţie
* Agenţia Britanică pentru Combaterea Crimei Organizate în parteneriat cu Ambasada Marii Britanii la Bucureşti organizează evenimentul de lansare a Certificatului Internaţional de Protecţie a Minorilor – ora 9:30, Radisson Blu Hotel

– Administraţie
* Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România – ora 11:00, Senat, sala „Avram Iancu”
* Târgu-Jiu: Conferinţă de presă organizată de Primăria Târgu-Jiu – ora 10:00

– Organizaţii
* Are loc o dezbatere demonstrativă susţinută de cei 4 elevi care formează Echipa Națională de Dezbateri Academice a României și care vor participa la Campionatul Mondial de la Singapore (26 iulie – 6 august) – ora 20:00, la Acuarela, Str. Polonă nr. 40. Cu acest prilej se va lansa proiectul „Building Arguments”, finanțat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) prin Fondul ONG, în cadrul căruia asociațiile de dezbateri care formează Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR) vor învăța să lucreze împreună mai mult și mai eficient

– Social
* Orăştie:În perioada 1- 6 iulie 2015, în cadrul „Temerarii Boot Câmp” vor participa peste 70 de tineri cu vârstă cuprinsă între 14-17 ani, supravieţuitori de cancer din România şi Republica Moldova, membrii Temerarii Juniori – la Arsenal Park, din Munţii Orăştie, o fosta fabrică de muniţie transformată în complex turistic

– Economic
* Evenimentul Ericsson IT Roadshow „Let’s turn change into grouth” privind tehnologiile de ultimă generaţie – 5G şi Cloud – ora 9:30, la Hotel Epoque, Intrarea Aurora nr. 17C
* Discuţie cu reprezentanţii Provident despre comportamentul financiar al românilor şi despre rezultatele unui studiu realizat de compania de cercetare GfK la iniţiativa IPF, compania mamă a Provident Financial România, în toate ţările din grup – ora 10:30, la Hotel Radisson Blu, Sala Electra, Calea Victoriei nr.63 – 81
* Google România împreună cu Asociaţia TechSoup prezintă programul Google pentru organizaţii nonprofit – ora 11:00, Impact Hub
* Inaugurarea proiectului artistic Moving Art – HORA parte a Campaniei „Redescoperă Culorile României” realizată de Policolor în anul aniversării a 50 de ani, eveniment organizat de CFR Călători – ora 13:00, Gara de Nord, Peron 14. Proiectul constă în înfrumusețarea la exterior a unei locomotive electrice din parcul de material rulant al companiei feroviare. Locomotiva 41-0148-1 va fi pictată cu simboluri naționale promovând tradițiile românești (Hora) și aducându-le în atenția tinerilor, într-o formă cât mai atractivă
* Preţul final al gazelor naturale se majorează, de la această dată, cu un procent cuprins între 5 şi 8%
* Dată până la care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale trebuie să depună la Comisia Europeană strategia programului de distribuire a laptelui în şcoli, în lipsa lui, UE putând sista ajutorul financiar alocat pentru susţinerea acestui program
* De la această dată va creşte salariul minim pe economie de la 975 de lei până la 1050 de lei
* Copiii vor primi alocaţii mai mari, de la 42 la 84 de lei
* România va trece la cel mai mic preţ european la medicamente
* De la această dată un punct-amendă de circulaţie va fi egal cu 105 lei, faţă de 97,5 lei, până în prezent
* Depozitarul Central va distribui, în perioada 1 iulie 2015 – 29 iunie 2018, dividende aferente anului 2014 pentru acţionarii SIF Transilvania
* Banca Naţională a României (BNR) lansează în circulaţie, începând de astăzi, o monedă din alamă, de 50 de bani, cu caracter comemorativ, dedicată împlinirii a 10 ani de la denominarea monedei naţionale

– Mediu
* Rovinari, Jud. Gorj: Lansarea proiectului Greenpeace „Energie verde pentru viitor” – ora 11:30, la Şcoala Gimnazială nr. 1, Str. Tineretului nr. 1. De la ora 10:00, va avea loc o reuniune de prezentare a proiectului către reprezentanţi ai primăriilor din localităţi învecinate

– Medicină, Sănătate
* Cluj-Napoca: Conferinţa Regională „Supravegherea şi controlul infecţiilor nosocomiale, monitorizarea utilizării antibioticelor şi antibiotico-rezistenţa”- ora 9:00, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Amfiteatrul de la etajul 1, Str. Gheorge Marinescu nr. 23
– Învăţământ, Cercetare
* Are loc proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă, în cadrul sesiunii iunie – iulie a examenului de Bacalaureat 2015
* Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi Rețeaua Transmediteraneană de Cercetare şi Comunicare organizează în perioada 1 – 3 iulie, ediţia a XVI – a a Forumului Transmediteraneean în Ştiinţele Comunicării – ora 9:00, la Sala Stoicescu a Universităţii Bucureşti, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36 – 46
* Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) organizează cea de-a IV-a ediție a Târgului de cariere „Hai Acasă!”, destinat tinerilor cu experiență academică peste hotare – ora 10:30, la SenecaAnticafe, Str. Arhitect Ion Mincu, nr.1. În cadrul aceluiaşi eveniment se va desfăşura cea de-a cincea ediţie a Business Consulting Case Study Event (BCCSE), un workshop-competiţie de consultanţă strategică bazată pe studii de caz. Printre partenerii media: Radio România Internațional, Radio România Cultural
* Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) găzduieşte Școala de Vară „Young Engineers – Provocarea LEGO” ce se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 11 ani, în perioada 1 iulie – 10 septembrie – ora 11:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei, nr. 12
* Braşov: În Aula Universităţii „Transilvania“ din Braşov are loc deschiderea celei de-a XXI ediţii a Cursurilor de limba, cultura şi civilizaţie românească organizate de Institutul Cultural Român – ora 11:00 (1-26 iulie). Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor“ şi Centrul Cultural Reduta. Vor lua cuvântul prof.univ.dr. Mihaela Gheorghe, prorector al Universitatii „Transilvania“, prof.univ.dr. Adrian Lăcătuş, decanul Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Transilvania“, Liviu Jicman, vicepreşedinte al Institutului Cultural Român şi Ana Borca, coordonatorul programelor de limbă română
* Cluj-Napoca:Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), Federaţia Share Cluj-Napoca şi Restart în Educaţie organizează, în perioada 1-5 iulie, cea de-a doua ediţie a CONNECTOR – cel mai mare eveniment de învăţare nonformală din anul 2015 din Europa. Evenimentul are loc în contextul Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului

– Arhitectură
* Filiala Teritorială Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România organizează ediţia a XIII-a a Anualei de Arhitectură București – ora 10:30, în Grădina Casei Universitarilor, Str. Dionisie Lupu nr.46. Pentru prima dată, Anuala de Arhitectură București 2015 prezintă și cele mai bune lucrări realizate de arhitecți români în Republica Moldova în perioada 2014-2015

– Mass – Media, Publicitate
* În premieră pentru o ţară europeană, Radio România organizează în parteneriat cu Uniunea Audiovizualului Asia – Pacific (ABU), Conferinţa Media2020 cu tema “Bringing Media To The Future” (30 iunie şi 1 iulie) – la Radisson Blu Hotel. Din program:
• ora 9:00 – Sesiunea 6 – „2020: Citizen Journalism and Social Media”
• ora 11:00 – Sesiunea 7 – sesiune de discuţii „Managing and Distributing Content in 2020 Markets – European and Asian Perspectives”

– Cultură
* Vernisajul expoziţiei de fotografie artistică intitulată „Pietrele rămân. Castele din Transilvania”, autor Ferencz András – ora 13:00, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), Calea Victoriei nr. 12, sector 3 (1 iul. – 4 oct.)
* Galeria AnnArt organizează vernisajul expoziţiei „Trei”, ce aduce laolaltă lucrările a trei artişti tineri: Andreea Albani, Andrei Mateescu şi Constantin Rusu – ora 19:00, Str. Paris nr. 39. Expoziţia este deschisă în perioada 1 iulie – 25 august
* Proiectul KineDok – un proiect One World Romania – se lansează la Cinema „Elvire Popesco”, începând cu ora 19:30, când va fi proiectat documentarul „Turneul de la Besence”, zis și „Men with Balls”. Printre partenerii media se numără Radio România Cultural
* Muzeul Naţional de Artă al României organizează o nouă serie de prezentări din cadrul programului „Secrete la vedere”, ce vor avea loc în Galeria de Artă Europeană. În această lună, traseul propus de voluntarii CADO (Consiliul Adolescenţilor la MNAR) va avea ca temă reprezentarea florilor în pictura secolelor XVI-XVIII, precum şi simbolistica acestora în artă. „Secrete la vedere” este un program oferit publicului vizitator doar în prima zi de miercuri a fiecărei luni calendaristice (miercurea gratuită), sub forma unor vizite ghidate de la orele 11:30, 14:30 şi 17:00, durata lor fiind de aproximativ o oră
* Cea de-a IV-a ediţie a Bucharest Jazz Festival (BJF) (1 – 5 iulie), care va avea loc în Piaţa George Enescu şi în incinta Hanului Gabroveni, va aduce trupe din SUA, Polonia, Ungaria şi România, şi va include conferinţe, proiecţii de filme, lansări de carte şi albume, expoziţii fotografice şi workshop-uri. Bucharest Jazz Festival este un eveniment organizat de ArCuB
* Evenimentul „Copacul cu Cărţi” organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, în parteneriat cu Asociaţia pentru Cultură Urbană şi Mediu (A.C.U.M) revine în Parcul Cișmigiu în perioada 1 iulie – 31 august, cu lectură în aer liber, ateliere pentru copii, proiecții de filme, concerte și multe alte evenimente – pe peluza de la intrarea Victor Eftimiu și intrarea Rigas. Proiectul „Copacul cu Cărţi”, încurajează petrecerea timpului liber în mijlocul naturii, precum şi întoarcerea la lectura cărților tipărite, prin crearea unei zone de relaxare, unde cititorii se pot bucura de lectura cărților preferate stând pe pufuri și șezlonguri, pot asculta muzică sau audiobook-uri, pot participa la şedinţe de fitness sau yoga, la ateliere de creaţie, concerte şi proiecţii de film
* Are loc vernisajul expoziţiei pictorului modernist Vasile – Mureşan Murivale, intitulată „Stejarii de pe Valea Țigăului din Arcalia” (1 iul. – 15 aug.) – ora 18:00, la Galeria de artă a Fundaţiei Dignitas, Str. Anton Pann, nr.21.La eveniment participă personalități ale vieții culturale, critici de artă, artiști și prieteni ai pictorului
* Concert susţinut de trupa britanică de heavy metal Judas Priest, aflat într-un turneu de promovare a albumului „Redeemer of Souls Tour”, iar în deschidere vor concerta trupele Helloween şi 9.7 RICHTER – ora 19:30, ROMEXPO
* Alba Iulia:Conferinţă de presă prilejuită de cea de-a III-a ediţie a Festivalului Întregalde Folk (8-12 iulie)- ora 11:00, Hotel Cetate, sala „Mezanin”
* Giurgiu: Cea de-a treia ediţie a Festivalului naţional concurs de muzică populară „In memoriam Marin Ghiocel” (1 – 2 iul.) – ora 19:00, în faţa Teatrului „Tudor Vianu”. Evenimentul este organizat de Primăria Giurgiu prin Centrul Cultural Ion Vinea şi de Consiliul Judeţean prin Centrul Judeţean de Conservare
* Tel Aviv: Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează vernisajul expoziţiei “אבא, Tata, Papa – A Tribute”, artistă Anat Manor – ora 17:00, la sediul ICR Tel Aviv, Bd. Shaul Hamelech 8, etaj 6. Proiectul cuprinde picturi, desene și asamblaje realizate de Anat Manor în memoria tatălui ei, care a trăit în Israel de la vârsta de 17 ani, din 1948. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 1 iulie – 7 septembrie. Evenimentul face parte din seria dedicată de ICR Tel Aviv artiștilor israelieni de origine română
* Milano: De la ora 16:00, la Expo Milano, Pavilionul Romaniei găzduiește lansarea cărţii „Il Bosco di San Francesco” – O privire către România – Platforma interculturală de artă pentru pace și dialog. „Il Bosco di San Francesco” este o serie de 25 de fotografii de format mare realizate de fotografa de origine italiană, Beba Stoppani între 2010 și 2012 în cadrul „Pădurii lui San Francesco din Assisi, Italia”, pădurea milenară și centrul mistic al Italiei și al lumii, unde natura, istoria şi spiritualitatea se îmbină într-o cale solitară, interculturală și religioasă

– Sport
* Sibiu: În perioada 1 – 5 iulie, are loc ediţia a V-a a Cycling Tour

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuţi (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

– „Ziua Muzicilor Militare” în România; după aplicarea Regulamentului Organic din 1/13.VII.1831, în structura noilor batalioane de „miliţii” ale Armatei permanente au intrat, începând slujba sub drapel, şi „ostaşii muzicanţi” (o fanfară era formată, conform prevederilor vremii, dintr-un tambur, 24 de muzicanţi şi opt toboşari)

– 1822, 1/13: Restabilirea domniilor pământene prin numirea, de către Poarta Otomană, a lui Ioan (Ioniţă) Sandu Sturdza în Moldova (1822-1828), şi a lui Grigore Dimitrie Ghica (1822-1828) în Ţara Românească; se punea astfel capăt regimului fanariot, instaurat în 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească

– 1866, 1/13: A fost promulgată prima Constituţie a României (în vigoare – cu unele modificări din 1879, 1884 şi 1917 – până în 1923, când a fost înlocuită de Constituţia României Mari), redactată după modelul Constituţiei Belgiei din 1835, considerată atunci a fi cea mai avansată pe plan european; era un act de factură liberală care proclama suveranitatea națională, stabilea libertăți și drepturi cetățenești şi prin care se instituia principiul separării puterilor în stat

– 1877: A murit Simeon Marcovici, profesor, publicist şi traducător; adept al convingerilor Şcolii Ardelene şi ale lui Gheorghe Lazăr despre însemnătatea şcolii, a răspândirii cărţii, a ştiinţei, pentru luminarea naţiei; promotor al învăţământului în limba română (n. 1802)

– 1878, 1/13: S-a încheiat Congresul de la Berlin (început la 1/13.VI.1878), convocat în vederea revizuirii Tratatului de la San Stefano (semnat la 19.II/3.III.1878 şi care punea capăt războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878); au participat reprezentanţii celor şapte Mari Puteri, România nefiind admisă cu participare oficială; Congresul îi recunoştea, însă, independenţa şi drepturile asupra Dobrogei (a cărei frontieră sudică urma să fie trasată de o comisie internaţională), Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor, cu condiţia acceptării de către România a încorporării sudului Basarabiei în Imperiul Ţarist

– 1880, 1/13: Începe să funcţioneze Banca Naţională a României. Actul de naştere al BNR a avut loc la 17/29.IV.1880, când apare, în Monitorul Oficial nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, Banca Naţională a României (cu un capital de 30 de milioane lei), sub formă de societate anonimă cu participarea statului (care deţinea o treime din acţiuni, celelalte două treimi aparţinând deţinătorilor particulari), cu privilegiul exclusiv de a emite monedă; primul guvernator a fost Ion I. Câmpineanu – 135 de ani

– 1881, 1/13: A apărut (până în aprilie-mai 1891, cu întreruperi), la Iaşi, „Contemporanul”, revistă politică, culturală, ştiinţifică şi literară (legată de ideologia socialistă din România), sub conducerea lui Ioan Nădejde (1881-1885) şi apoi a lui Vasile Gh. Morţun (1885-1891), avându-l ca mentor pe Constantin Dobrogeanu-Gherea

– 1882, 1/13: Statul român a răscumpărat calea ferată Cernavodă-Constanţa şi portul Constanţa de la o companie engleză căreia Turcia i le concesionase în 1857 (la 10.XII.1882 se va forma o Direcţie pentru exploatarea căii ferate, cu sediul la Constanţa)

– 1902: Apare, la Budapesta (1902-1906, bilunar), revista pentru cultură, literatură şi artă „Luceafărul”, animată de tinerii universitari români din Budapesta: Al. Ciura, O. Goga şi O. C. Tăslăoanu; revista va apărea şi la Sibiu (1906-1914, bilunar; 1934-1939, lunar; serie nouă: 1941-1944) şi Bucureşti (1919-1920, lunar)

– 1920: Se înființează, la Sibiu, Școala militară de ofițeri activi de infanterie, din 15 iulie 1995, Academia Trupelor de Uscat „Nicolae Bălcescu”; prin noua denumire a categoriilor de forţe (Forţe Terestre în loc de Trupe de Uscat) dată de Statul Major General prin Ordinul nr. G-2/008 din august 2000, instituţia începe să funcţioneze sub denumirea de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ – 95 de ani

– 1925: S-a născut Ion Maxim, critic literar, poet şi prozator (m. 1980) – 90 de ani

– 1929: Apare Legea privind crearea Regiei Autonome a CFR, care urma să ia în exploatare şi în administrare toate liniile de cale ferată din ţară

– 1929: S-a născut scriitorul Costache Olăreanu (m. 2000)

– 1933: S-a născut medicul neurochirurg Leon Dănăilă; considerat unul dintre cei mai buni neurochirurgi din Europa, el figurează printre cele 500 de genii ale secolului 21 (potrivit “500 Greatest Geniuses of the 21st Century” editat de Institutul Biografic American); este cel care a folosit primul în România, încă din 1981, microscopul operator, care a revoluţionat chirurgia vasculară, scăzând astfel mortalitatea în urma intervernţiilor chirurgicale pe creier de la peste 50% la 4%; are la activ peste 40.000 de intervenţii chirurgicale; membru titular al Academiei Române din 2004

– 1935: A fost înfiinţată Academia de Medicină din România, al cărei fondator a fost dr. Daniel Danielopolu; instituţia, denumită în prezent Academia de Ştiinţe Medicale (ASM), a fost desființată în 1948 și reînființată în anul 1969 – 80 de ani

– 1937: S-a născut scriitorul şi publicistul Olimpian Ungherea (m. 2012)

– 1938: S-a născut medicul Nicolae Ghilezan; contribuţii în domeniul oncologiei clinice şi al tratamentului multidisciplinar al cancerului; membru corespondent al Academiei Române din 2000

– 1941: S-a născut Ion Pop, poet, critic şi istoric literar

– 1946: S-a născut actriţa Aimée Iacobescu. NOTĂ: Data naşterii este de fapt 23 iunie 1946, în acte fiind trecută pe 1 iulie

– 1947: S-a născut Dan Verona (numele la naştere: Neculai Creţu), poet, prozator şi traducător; realizator de emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română

– 1954: A murit Alexandru Muşina, antologator, editor, eseist, publicist, poet şi profesor (m. 2013)

– 1960: S-a născut bas-baritonul Sever Barnea – 55 de ani

– 1963: A murit botanistul Ion Grinţescu; contribuţii în cunoaşterea florei României, în fiziologia şi anatomia plantelor şi în studiul algelor (n. 1874)

– 1964: Prin Hotărârea nr. 482, s-a înfiinţat, la Bucureşti, studioul cinematografic „Animafilm-Bucureşti”, specializat în producerea de filme artistice de animaţie, filme de publicitate şi diafilme; studiourile cinematografice Sahia Film S.A., Rofilm S.A. şi Animafilm S.A. au fost preluate de Centrul Național al Cinematografiei (CNC), organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care îşi desfăşoară activitatea în subordinea Guvernului

– 1972: A murit (la Paris) Basil Munteanu, istoric literar şi comparatist; redactor responsabil al revistei „Revue de littérature comparée”; a publicat, la Paris, o „Panoramă a literaturii române contemporane” pentru străinătate; membru corespondent al Academiei Române din 1939 (n. 1897)

– 1984: S-a născut Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (din 5 martie 2014)

– 1990: A murit economistul Victor Jinga, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj, autorul monumentalei lucrări „Probleme fundamentale ale Transilvaniei”; pentru convingerile sale politice a fost întemniţat, între anii 1949 şi 1963, în închisorile comuniste (n. 1901) – 25 de ani

– 1993: Intră în vigoare Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA); guvernul condus de Nicolae Văcăroiu introduce taxa pe valoare adăugată (care înlocuieşte impozitul pe circulaţia mărfurilor) prin Ordonanţa 3/1992 (aprobată prin legea 130/1992); decizia a avut ca obiectiv alinierea fiscalităţii interne la practicile europene. Introducerea TVA a generat creşterea indicelui preţurilor de consum, dar a avut efect stimulativ asupra investiţiilor şi exporturilor

– 1998: A murit Dumitru Berciu, istoric şi arheolog; specialist în arheologie preistorică; membru de onoare al Academiei Române din 1997 (n. 1907)

– 1999: A fost înfiinţată Direcţia Generală de Informaţii a Apărării (DGIA), serviciul de spionaj al Armatei Române

– 2000: România devine membru al Comisiei Europene pentru Turism, organizaţie ce are drept scop promovarea Europei ca destinaţie turistică pe pieţele de pe alte continente – 15 ani

– 2002: A murit medicul chirurg Pius Brânzeu; activitate ştiinţifică concretizată în peste 200 de comunicări prezentate la congrese naţionale şi internaţionale; preocupări de filosofia medicinei şi de etică medicală; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1911)

– 2005: A avut loc denominarea monedei naţionale; 10.000 lei vechi au devenit 1 leu nou – 10 ani

– 2007: Debutul emisiei online al postului Radio România Muzical

– 2013: A murit geologul Radu Alexandru Dimitrescu; contribuţii în domeniul petrografiei; membru titular al Academiei Române din 1996 (n. 1926)

– 2014: A murit actorul Matei Alexandru (n. 1927) – 1 an

– 2015: România preia, de la Republica Moldova, mandatul de Preşedinţie-în-Exerciţiu a Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), precum şi pe cea a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre. România deţine coordonarea grupurilor de lucru pentru combaterea criminalităţii (2013-2015) şi protecţia mediului (2014-2016) iar din iulie 2015 va prelua şi coordonarea grupului de lucru privind transporturile. Ţara noastră va exercita al cincilea mandat al Preşedinţiei-în-Exerciţiu rotative a OCEMN în semestrul al II-lea al acestui an

EVENIMENTE EXTERNE

– Kiev: Reuniune a guvernului ucrainean pentru a discuta probleme economice și sociale

– Moscova: Rusia va găzdui seminarul ONU consacrat problemei palestiniene, la care oficiali palestinieni se vor întâlni cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov

– Berlin: Premierul italian, Matteo Renzi are o întrevedere cu cancelarul german, Angela Merkel

– Moscova: Vicepremierul rus responsabil cu apărarea, Dmitri Rogozin, susţine un discurs în cadrul Dumei de stat

– Paris: Premierul chinez, Li Keqiang, susţine un discurs la sediul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)

– Porto Novo: Vizita preşedintelui francez, François Hollande, în Republica Benin

– Hong Kong: Au loc demonstraţii pro-democrație care marchează aniversarea a 18-a ani de la preluarea fostei colonii britanice de către China

– Frankfurt: Reuniune a Consiliului guvernatorilor BCE

– Lyon: Summitul mondial “Climat şi teritorii”, în cadrul căruia reprezentanţi ai colectivităţilor teritoriale şi cei ai societăţii civile îşi vor expune propunerile pentru schimbările climatice – la Hôtel de Région (1 şi 2 iul.)

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Canadei; întemeierea Confederaţiei Canadiene – 1867

– Ziua Naţională a Republicii Burundi; aniversarea proclamării independenţei – 1962

– Ziua Naţională a Republicii Ruandeze; aniversarea proclamării independenţei – 1962

– Aniversarea fondării Republicii Somalia/1960 – 55 de ani. Ziua Naţională

– 1646: S-a născut Gottfried Wilhelm Leibniz, filosof şi matematician german; a elaborat, independent de Newton, calculul infinitezimal; a încercat să creeze o logică bazată pe utilizarea simbolurilor, fiind un precursor al logicii matematice; unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea şi unul din întemeietorii iluminismului german (m. 1716)

– 1742: S-a născut Bohuslav Černohorský, compozitor şi organist ceh (m. 1864)

– 1784: A murit compozitorul şi organistul Wilhelm Friedemann Bach, fiul renumitului compozitor german Johann Sebastian Bach (n. 1710)

– 1788: S-a născut Jean-Victor Poncelet, matematician şi inginer francez; contribuţii în domeniul geometriei proiective şi în mecanica aplicată (m. 1867)

– 1804: S-a născut scriitoarea franceză George Sand (numele real: Amantine-Aurore-Lucile Dupin) (m. 1876)

– 1872: S-a născut Louis Blériot, aviator şi constructor francez de avioane; a realizat, în premieră, primul zbor între Europa continentală şi Marea Britanie (a traversat Canalul Mânecii cu avionul, la 25.VII.1909) (m. 1936)

– 1875: S-a născut Mario Roques, lingvist şi filolog francez; printre preocupările sale s-a numărat şi studierea limbii şi literaturii române; a condus Institutul de Filologie Română din cadrul Facultăţii de Litere din Paris şi a fost mai mulţi ani director al revistei „România”; membru corespondent străin al Academiei Române din 1914 (m. 1961) – 140 de ani

– 1879: S-a născut istoricul literar italian Ramiro Ortiz; din 1909 a fost profesor la Catedra de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti şi director al Institutului Cultural Italian din Bucureşti; a tradus în limba italiană din creaţia eminesciană; membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (m. 1947)

– 1879: S-a născut Léon Jouhaux, lider francez de sindicat, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1951 (m. 1954)

– 1896: A murit scriitoarea americană Harriet Beecher Stowe (n. 1811)

– 1899: S-a născut Thomas A. Dorsey, compozitor şi pianist afro-american, considerat “părintele muzicii gospel”; a reprezentat, împreună cu Mahalia Jackson, epoca de aur a acestui gen muzical (m. 1993)

– 1899: S-a născut Charles Laughton, actor şi regizor american de film de origine britanică (m. 1962)

– 1899: S-a născut Konstantinos Tsatos, jurist, filosof şi om politic grec (preşedinte al R. Elene între 1975 şi 1980); membru de onoare străin al Academiei Române din 1980 (m. 1987)

– 1902: S-a născut regizorul american de film William Wyler, clasic al cinematografului hollywoodian (m. 1981)

– 1906: S-a născut Estée Lauder (numele adevărat – Josephine Ester Mentzler), fondatoarea companiei americane de cosmetice care-i poartă numele, înfiinţate în anul 1946 (m. 2004). NOTĂ: Data naşterii este confirmată de familie, însă după unele surse (www.womanshistory.about/com), anul naşterii ar fi 1908

– 1910, 1/14: A murit Marius Petipa, balerin şi coregraf francez stabilit în Rusia; unul dintre creatorii şcolii ruse de balet (n. 1818) – 105 ani. NOTĂ: Alte surse (www.balletmet.org şi Micul dicţionar enciclopedic, 2005) dau ca an al naşterii 1819, respectiv 1822

– 1916: S-a născut (la Tokyo) actriţa americană Olivia de Havilland

– 1925: A murit compozitorul şi pianistul francez Erik Satie (n. 1866) – 90 de ani

– 1926: S-a născut François-Régis Bastide, scriitor şi diplomat francez (m. 1996)

– 1926: S-a născut economistul american Robert W. Fogel, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1993, împreună cu conaţionalul său Douglass C. North, pentru reînnoirea investigaţiei istoriei economice prin aplicarea metodelor cantitative pentru explicarea schimbului economic şi instituţional (m. 2013)

– 1926: S-a născut compozitorul german Hans Werner Henze (m. 2012)

– 1929: S-a născut biologul american Gerald (Maurice) Edelman; cercetări asupra anticorpilor; Premiul Nobel pentru Medicină în 1972, împreună cu Rodney R. Porter (m. 2014)

– 1931: S-a născut actriţa franceză de film Leslie Caron

– 1934: S-a născut regizorul, producătorul, scenaristul şi actorul francez de film Claude Berri (numele real: Claude Langmann) (m. 2009)

– 1934: S-a născut Sydney Pollack, regizor, actor şi producător american de film (m. 2008)

– 1939: S-a născut Karen Black (născută Karen Blanche Ziegler), actriţă de film, scenaristă, compozitoare şi producătoare americană (m. 2013)

– 1941: S-a născut farmacologul şi biochimistul american Alfred G. Gilman; a studiat moleculele descoperite de conaţionalul său Martin Rodbell, a identificat şi purificat (1985) proteinele G, determinând rolul lor în transmiterea semnalelor între celulele organismului uman; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1994, împreună cu Martin Rodbell

– 1942: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american de muzică gospel Andraé Crouch (m. 2015)
– 1944, 1-22: A avut loc Conferinţa de la Bretton Woods (SUA), unde s-a hotărât înfiinţarea Fondului Monetar Internaţional – FMI (activitatea oficială a FMI a început la 1 martie 1947) şi a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cunoscută mai mult sub numele de Banca Mondială (a început să funcţioneze la 25 iunie 1946)

– 1950: A murit Eliel Saarinen, arhitect şi urbanist finlandez, stabilit, din 1923, în SUA; rol însemnat în promovarea arhitecturii de avangardă în America (mare influenţă asupra designului zgârie-norilor) (n. 1873) – 65 de ani

– 1958: A murit chimistul britanic Harry Nicholls Holmes; a cristalizat, în anul 1882, vitamina A; filantrop şi colecţionar de artă (n. 1879)

– 1961: S-a născut atletul american Carl Lewis, multiplu campion olimpic (10 medalii, dintre care 9 de aur, la Olimpiadele din 1984 şi 1996) şi mondial (8 medalii de aur şi una de bronz, între anii 1981 şi 1993) la săritura în lungime

– 1961: S-a născut Lady Diana, prinţesă de Wales, fosta soţie a prinţului moştenitor Charles al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (m. 1997, într-un accident rutier la Paris)

– 1964: A murit dirijorul francez Pierre Monteux; a devenit cetăţean american în 1942 (n. 1875)

– 1968: A fost deschis spre semnare Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare (NPT), intrat în vigoare la 5 martie 1970. NPT numără, în prezent, 189 de state părţi. RPD Coreeană a anunţat, unilateral, în 2003, că se retrage din Tratat, iar Israel, India şi Pakistan nu sunt părţi ale NPT. România a semnat Tratatul în prima zi a deschiderii spre semnare şi l-a ratificat la 30 ianuarie 1970, depunând instrumentele de ratificare în capitalele celor trei state depozitare (Marea Britanie, SUA, URSS) la 4 februarie 1970; la fiecare 5 ani au loc Conferinţe de examinare a implementării Tratatului (ultima – New York, 27 aprilie – 22 mai 2015)

– 1974: A murit Juan Domingo Perón, om de stat argentinian, de două ori președinte al Argentinei, în perioada 1946-1955 și în perioada 1973-1974 (n. 1895)

– 1990: A intrat în vigoare Tratatul de stat privind uniunea economică, monetară şi socială dintre RFG şi RDG (semnat la 18.V.1990, la Bonn) – 25 de ani. NOTĂ: La 9.XI.1989 a căzut Zidul Berlinului şi au fost deschise frontierele intergermane, primul pas al reunificării celor două state, proces desăvârşit la 3.X.1990 (după al doilea război mondial, la 7.IX.1949, a fost proclamată RFGermania – cu capitala la Bonn, în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză; la 7.X.1949 a fost proclamată RDGermană – cu capitala la Berlin, în zona de ocupaţie sovietică); Zidul Berlinului a despărţit cele două părţi, de Est şi de Vest, ale oraşului; în esenţă, acesta constituia şi graniţa dintre Europa Occidentală şi Europa Centrală şi de Est (dominată de comunism), un simbol al scindării politice a continentului

– 1991: A avut loc, la Praga, ultima consfătuire a Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia (Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între ţările socialiste europene, denumit astfel după locul unde a fost semnat); la Praga a fost adoptat comunicatul privind încetarea valabilităţii Tratatului semnat la 14.V.1955 şi a Protocolului cu privire la prelungirea duratei de valabilitate, semnat la 26.IV.1985, tot la Varşovia

– 1996: A intrat în vigoare Legea care garantează dreptul la eutanasie în teritoriul de nord al Australiei, prima lege de acest fel din lume

– 1996: S-a sinucis, cu o supradoză de medicamente, actriţa americană Margaux Hemingway, nepoata celebrului scriitor american Ernest Hemingway (n. 1954)

– 1997: Colonia britanică Hong Kong a revenit oficial sub suveranitatea R. P. Chineze, ca regiune administrativă cu statut special, pe baza Declaraţiei chino-britanice semnate la 19.XII.1984 (Anglia a obţinut insula Hong Kong prin Tratatul anglo-chinez de la Nanjing, încheiat la 29.VIII.1842)

– 1997: A murit actorul american de film Robert Mitchum (pe numele său real Robert Charles Durman Mitchum) (n. 1917)

– 1999: A murit Edward Dmytryk, regizor şi producător american de film de origine canadiană (n. 1908)

– 1999: A murit Guy Mitchell (numele real: Al Cernick), cântăreţ pop şi actor american de origine croată (n. 1927)

– 2000: A fost dat în folosinţă podul Øresund, care leagă Suedia de Danemarca; cu o lungime totală de peste 16 km., podul (inclusiv un tunel) reprezintă o dublă legătură (cale ferată şi autostradă) între cele două ţări – 15 ani

– 2000: A murit actorul de film american Walter Matthau (n. 1920) – 15 ani

– 2001: A murit pianista poloneză Halina Czerny-Stefanska (n. 1922)

– 2001: A murit Nikolai Ghenadievici Basov, fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1964, împreună cu Aleksandr Prohorov și Charles Hard Townes, pentru munca lor de pionierat în domeniul maserilor și laserilor (n. 1922)

– 2002: A intrat în vigoare Statutul de la Roma (adoptat în 1998) al Curţii Penale Internaţionale (CPI), fiind creat astfel primul tribunal permanent însărcinat cu pedepsirea actelor de genocid, a crimelor împotriva umanităţii şi a crimelor de război; sediul CPI se află la Haga (Ţările de Jos); numărul Statelor Părţi la Statut este, de la 1 ianuarie 2011, de 114; România a semnat Statutul CPI la 7 iulie 1999 şi l-a ratificat prin Legea nr. 111 din 28 martie 2002. În prezent, ţara noastră se implică activ în activităţile politice şi de gestionare a Curţii care revin Statelor Părţi. România a deţinut două mandate în cadrul Biroului Adunării Statelor Părţi (2005-2007 şi 2008-2010)

– 2004: A murit Marlon Brando, actor şi regizor de film american (n. 1924)

– 2008: A murit Mel Galley, chitarist al trupei britanice de heavy metal Whitesnake (n. 1948)

– 2009: A murit Karl Malden (născut Mladen George Sekulovich), actor de film şi de televiziune american, de origine sârbo-cehă (n. 1912)

– 2012: A murit Evelyn Lear, soprană americană (n. 1926)

– 2013: Croaţia a aderat la Uniunea Europeană, fiind cea de-a 28-a ţară componentă a blocului comunitar; este prima ţară care s-a alăturat UE de la aderarea, în 2007, a României şi Bulgariei

– 2015: Luxemburg preia, de la Letonia, preşedinţia semestrială rotativă a Uniunii Europene

– 2015: Republica Cehă preia, de la Slovacia, preşedinţia anuală rotativă a Grupului de la Vişegrad (1 iulie 2015 – 30 iunie 2016)