Sistemul bancar românesc nu va fi direct afectat de o posibilă înrăutăţire a evoluţiilor din Grecia (Mugur Isărescu)

Sistemul bancar românesc nu va fi direct afectat de o posibilă înrăutăţire a evoluţiilor din Grecia – a declarat guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. El a făcut, ieri, apel la înţelepciune şi raţiune şi a îndemnat deponenţii la bănci să nu acţioneze emoţional, pentru că, astfel, pierd şi timp, şi dobânda la depozite, şi comisionul de retragere anticipată. Mugur Isărescu a subliniat că băncile din România funcţionează conform normnelor şi legislaţiei româneşti, chiar dacă au capital grecesc. El a mai arătat că Banca Naţională a adoptat măsuri care să asigure băncilor lichiditate şi în condiţiile în care acestea nu ar găsi bani în piaţă.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 iulie)