CNADNR ar putea introduce restricţii de circulaţie pentru transportatorii de mărfuri

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri ar putea introduce restricţii de circulaţie pentru transportatorii de mărfuri dacă temperatura la umbră va depăşi, trei zile consecutiv, 36 de grade Celsius. Interdicţia de tonaj se va aplica pentru protejarea carosabilului acolo unde stratul de uzură este din asfalt şi numai pe tronsoanele afectate de valul de căldură. Intervalele propuse sunt cuprinse între orele 10:00 – 16:00 sau 12:00 – 18:00. Potrivit legislaţiei în vigoare, de la aceste restricţii sunt exceptate transporturile de persoane şi cele de mărfuri perisabile, precizează redactorul RRA Alex Lancuzov. Vă reamintim că meteorologii au anunţat pentru astăzi temperaturi maxime de până la 39 de grade în vestul ţării.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 iulie)