Palatul Brukenthal deschide primul sector de expoziţie permanentă reamenajată, din proiectul Bicentenar 2017

În pregătirea celebrării bicentenarului Muzeului Naţional Brukenthal (2017) au loc în Palatul Brukenthal la etajul I o serie de lucrări de reamenajare expoziţională cu desfăşurare de lungă durată, apreciate a se încheia în vara anului viitor.

Brukenthal2Aceste lucrări presupun zugrăveli, vopsitorii, precum şi reconsiderarea conceptului de expunere.

Desfăşurarea procesului de amenajare se face prin închiderea parţială a circuitului de vizitare, astfel încât primirea vizitatorilor să fie în continuare posibilă.

Etapele de realizare ale proiectului implică două modalităţi de lucru, închiderea secvenţială pentru lucrări de zugrăvire, vopsitorii şi amenajarea primară, şi o abordare de tip work in progress care se va desfăşura mai ales în saloanele de primire şi în sectoarele redeschise pentru vizitatori.

Brukenthal3Noul concept de expunere permanentă îşi propune să readucă la etajul I al Palatului atmosfera specifică sec. XVIII, când spaţiile acestui nivel erau destinate funcţiilor de primire şi camerelor de locuit.

Proiectul presupune reconstituirea apartamentului Baronului Samuel von Brukenthal în aripa de nord şi cel al Sophiei von Brukenthal în aripa de sud, ambientarea specifică a saloanelor de primire şi amenajarea unor sectoare de vizitare cu expunere tematică.

Realizarea proiectului aparţine în exclusivitate MNBrukenthal, echipa acoperind zone diverse de abordare a conceptului, de la alegerea culorii pentru zugrăveli, la cercetarea colecţiilor pentru identificarea celor mai potrivite exponate şi restaurarea acestora, la compoziţia panotării şi, mai ales, la urmărirea unui concept cât mai educativ şi mai atractiv pentru publicul vizitator.

Brukenthal4Sectorul deschis în aripa de nord reuneşte 59 de lucrări de pictură europeană, sec. XVII – XIX, 25 de piese de mobilier, 14 obiecte cu importanţă decorativă sau documentară.

Pentru prima dată în expunere sunt cel puţin o lucrare de pictură, cele 4 ceasuri cu pendul, patul în stil baroc, o reproducere din ghips şi telescopul vienez. O parte dintre exponate au mai fost expuse în rare ocazii, cu prilejul expoziţiilor temporare. De asemenea, în expoziţie urmează să mai fie introduse o serie de piese aflate încă în proces de restaurare.

Marius GHEORGHIU

 Secţia Educaţie, Marketing şi Comunicare

MUZEUL NAŢIONAL BRUKENTHAL

Piaţa Mare nr 4 -5

550163 Sibiu

ROMANIA

tel: (+4) 0269 217691

fax: (+4) 0269 211545

 E-mail: marius.gheorghiu@brukenthalmuseum.ro

 Web site: www.brukenthalmuseum.ro