Exerciţiu naval NATO la Varna

Încă o navă militară românească se alătură de astăzi unui exerciţiu NATO, care are loc în apropiere de Varna, în Bulgaria. La manevre participă mai mult de 30 de nave şi peste 1700 de militari din 7 ţări.

Reporter: Mona Constantinescu – Nava purtătoare de rachete „Pescăruşul” va ridica ancora în această dimineaţă din portul militar Mangalia, pentru a lua parte la exerciţiul organizat de Forţele Navale ale Bulgariei în apele teritoriale bulgare şi în apele internaţionale ale Mării Negre. Participă şi fregata „Regele Ferdinand” şi dragorul maritim „Sublocotenent Alexandru Axente”. Cele două nave au părăsit Portul Constanţa marţi, 7 iulie, şi vor participa la exerciţiu alături de peste 30 de nave, 10 aeronave şi 1700 de militari din Bulgaria, Grecia, Olanda, Portugalia, România, SUA şi Turcia.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 iulie)