Fostul vicepreşedinte BRD Sorin Popa s-a prezentat la sediul DIICOT în dosarul creditelor ilegale de la BRD

 Fostul vicepreşedinte BRD Sorin Popa s-a prezentat la sediul DIICOT în dosarul creditelor ilegale de la Banca Română de Dezvoltare. În acelaşi dosar sunt cercetate aproape 30 de persoane, printre care oamenii de afaceri Remus Truică şi Adrian Sârbu, fostul senator Sorin Roşca Stănescu şi foşti şi actuali directori ai BRD. DIICOT susţine că la sfârşitul anului 2007 la nivelul conducerii executive a băncii a fost format un grup infracţional organizat care a acordat credite cu încălcarea legii unor firme şi persoane fizice, obţinând importante sume de bani prin înşelăciune. Prejudiciul cauzat BRD a fost estimat la peste 43 de milioane de euro.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 iulie