Absolvenţii de liceu care au depus contestaţii la bacalaureat vor afla rezultatele finale

Absolvenţii de liceu care au depus contestaţii la bacalaureat vor afla, astăzi, rezultatele finale. Notele vor fi afişate şi pe pagina de internet bacalaureat.edu.ro. Potrivit primelor rezultate, înainte de rezolvarea contestaţiilor, rata de promovare era de două treimi din candidaţii înscrişi în actuala sesiune de vară: 66,41%, cu şapte procente peste cea de anul trecut. Au fost 42 de licee la care toţi elevii au promovat bacalaureatul, dar au fost şi 55 la care niciun elev nu a reuşit să treacă examenul. Din cauza rezultatelor slabe, acestea riscă să fie închise, afirmă ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 iulie