Declaraţie a secretarului general al ONU în urma semnării acordului nuclear

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, priveşte acordul privind programul nuclear al Iranului drept o victorie a diplomaţiei. Cabinetul său a lansat recent următoarea declaraţie: „Salut cu căldură acordul istoric de la Viena, de astăzi, şi felicit P5+1 şi Iranul pentru obţinerea acestui acord. Acesta este un testament al valorii dialogului. Ştiu că o cantitate imensă de muncă a fost investită în acest proces şi admir atât determinarea şi angajamentul negociatorilor, cât şi curajul liderilor care au aprobat acordul care a necesitat o muncă minuţioasă a echipelor de la Viena şi din alte părţi ale lumii. Sper – şi cred cu adevărat – că acest acord va duce la înţelegere reciprocă şi la cooperare privind numeroase provocări în ceea ce priveşte securitatea în Orientul Mijlociu. Ar putea servi drept o contribuţie vitală la pace şi stabilitate, atât în regiune, cât şi în lume. Organizaţia Naţiunilor Unite este pregătită să coopereze deplin cu toate părţile implicate în procesul implementării acestui acord istoric important.”

(THE GUARDIAN – 14 iulie)