Parlamentul Greciei dezbate azi noile măsuri de austeritate cerute de ţările zonei euro

Parlamentul Greciei dezbate azi noile măsuri de austeritate prin care ţările euro condiţionează deblocarea ajutorului financiar de până la 86 de miliarde. Printre acestea se numără majorarea TVA şi reformarea sistemului de pensii. După cum ne-a transmis corespondenta noastră Monica Chihaia, impactul financiar al măsurilor este estimat la 4 miliarde de euro. Premierul elen, Alexis Tsipras, are termen până la miezul nopţii să obţină acordul parlamentului pentru pachetul de reforme. Mulţi politicieni, inclusiv din partidul său, se opun. Ministrul-adjunct de finanţe, deputată a partidului stângii radicale Syriza, a demisionat. Aceasta a declarat că nu poate accepta termenii acordului de salvare. Potrivit BBC, Fondul Monetar Internaţional nu va susţine nici un nou acord privind ajutorul internaţional pentru Grecia până când Uniunea Europeană nu este de acord să accepte o relaxare mai mare a datoriei Greciei. FMI este de părere că datoria Greciei este în prezent „nesustenabilă”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 iulie