Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Anne Rose Marie Jugănaru şi nepotul avocatului Pavel Abraham, Florentin Leontin Abraham, au fost puşi sub acuzare de DNA

Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Anne Rose Marie Jugănaru şi nepotul avocatului Pavel Abraham, Florentin Leontin Abraham, au fost puşi sub acuzare de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru spălare de bani. Potrivit unui comunicat al DNA, cei doi au săvârşit infracţiunea pe vremea când erau asistenţi ai europarlamentarului Adrian Severin. Acesta a încheiat, în perioada martie 2007-noiembrie 2010, 20 de contracte de consultanţă cu mai multe firme create special pentru a justifica prestarea unor servicii fictive. Tot atunci, Anne Rose Marie Jugănaru şi Florentin Leontin Abraham au acţionat pentru a ascunde originea ilicită a banilor proveniţi din decontările frauduloase din bugetul Parlamentului European.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 iulie 2015