Concert Robbie Williams, în Piaţa Constituţiei, din Bucureşti

Este concert diseară în Piaţa Constituţiei din Bucureşti – artistul britanic Robbie Williams cântă pentru prima dată în România. Concertul face parte din turneul internaţional „Let me Entertain You”, care se desfăşoară în peste 10 ţări.

Reporter: Nicoleta Turcu – O scenă de peste 55 de metri lungime şi 30 adâncime, 150 de persoane care vor asigura jocurile de lumini şi sunetul –  acesta sunt o parte dintre ingredientele unui concert care se anunţă incendiar. Cel mai aşteptat eveniment al anului va dura două ore şi jumătate, timp în care britanicul va fi atât cântăreţ, cât şi actor.

Robbie Williams a stabilit un record pentru România în ceea ce priveşte vânzarea biletelor. În primele 90 de minute au fost vândute 21.500 de bilete, iar cele cu preţ redus au fost epuizate în 11 minute. Diseară sunt aşteptaţi peste 60.000 de spectatori. Accesul la concert este permis de la ora 16:00, dar nu veţi avea voie nici cu umbrele sau cu aparate video sau de fotografiat, tablete sau IPad-uri. Nu se poate intra nici cu mâncare sau băutură din afară şi nici cu bagaje sau genţi voluminoase. Este interzis, de asemenea, accesul cu parfumuri, dar şi bannere susţinute de beţe, artificii şi obiecte periculoase.

Realizator: Traficul este restricţionat în capitală, încă de ieri, pe Bulevardul Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bulevardul Naţiunile Unite, şi pe Bulevardul Unirii, între I. C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei. Restricţiile vor fi ridicate mâine dimineaţă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iulie