Începând cu 1 august, autorităţile vor să se renunţe definitiv la consultaţiile fără card de sănătate

Începând cu 1 august, autorităţile vor să se renunţe definitiv la consultaţiile fără card de sănătate. Prezentarea acestui document sau a adeverinţei înlocuitoare va fi obligatorie dacă nu estre vorba de o urgenţă medicală. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate recunoaşte că încă mai apar unele probleme în utilizarea cardurilor, dar spune că introducerea sistemului este ireversibilă.

Vasile Ciurchea: Cadrul a intrat, va funcţiona şi sigur nu vom renunţa la el. N-am spus niciodată că sistemul este perfect, nu o spun nici acuma. Este un sistem absolu perfectibil. Cardul nu face altceva decât să pună o ordine, ne ajută pe toţi şi dacă decontăm doar serviciile realizate, probabil că în loc de trei servicii acordate până acum, vom putea acorda patru sau cinci, ceea ce înseamnă un plus.

Realizator: Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, la o conferinţă pe tema calităţii serviciilor medicale, în desfăşurare la Râmnicu Vâlcea, de unde a transmis corespondentul Radio România Actualităţi, Ana Maria Cârstea.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iulie