Aproape 60.000 de firme greceşti au solicitat transferarea în Bulgaria a centralelor lor

Circa 60 000 de firme greceşti au solicitat aprobări pentru transferarea în Bulgaria a centralelor lor, din cauza controlului asupra circuitului banilor introdus de guvernul elen pe 28 iunie a.c., a declarat Vasilis Korkidis, preşedinte al Confederaţiei Naţionale a Comerţului Grec, pentru televiziunea elenă SKAI. El a apreciat că executivul de la Atena nu a făcut faţă urmărilor negative ale controlului financiar, iar recent înfiinţata Comisie de control a capitalului nu a fost de nici un ajutor, deşi a costat economia elenă 3 miliarde de euro, informează Greek Reporter. Purtătorul de cuvânt parlamentar al Syriza, Nikos Filis, a respins aceste acuzaţii şi a pus sub semnul întrebării intenţiile lui Korkidis.

www.presa.bg – 20 iulie