Al doilea pachet de măsuri de reformă, în discuţia Parlamentului Greciei

Guvernul elen condus de Alexis Tsipras supune mâine votului parlamentului proiectul legislativ referitor la cel de-al doilea pachet de măsuri de reformă, cerut de creditorii internaţionali pentru a garanta un nou împrumut pentru Grecia. După cum ne-a transmis corespondenta noastră Monica Chihaia, acest al doilea pachet include aplicarea directivei europene adoptate în 2013 în timpul crizei din Republica Cipru, ce garantează depozitele bancare de până la 100.000 de euro, precum şi o reformă a Codului de procedură civilă vizând simplificarea şi accelerarea procedurilor, precum şi reducerea costurilor. Sindicatul funcţionarilor publici a anunţat pentru mâine seară o manifestaţie de protest în faţa Parlamentului, unde textul va fi dezbătut în procedură de urgenţă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 iulie