Un nou sistem de detecţie la Aeroportul „Henri Coandă”

România are, de astăzi, un nou sistem fix de detectare a materialelor nucleare şi radioactive, amplasat la punctul de trecere al frontierei de la Aeroportul „Henri Coandă”. Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, după evenimentul de inaugurare a echipamentului,  că acesta reprezintă o dovadă în plus că graniţele ţării sunt securizate. El şi-a exprimat speranţa că România va putea face în scut timp un prim pas spre zona Schengen prin includerea frontierelor aeriene în acest spaţiu. Intregul sistem de detecţie a fost pus în aplicare cu ajutorul Statelor Unite, iar de anul viitor alte echipamente similare vor fi montate şi în Ucraina, Moldova şi Bulgaria – a spus însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, Duane Butcher:

Duane Butcher: Proliferarea şi traficul ilegal de materiale nucleare şi radiologice este un pericol pentru securitatea tuturor naţiunilor. În cadrul acestei strategii le asigurăm aliaţilor noştri echipamente moderene de detecţie şi instruire pentru a le consolida capacităţile de descurajare, detectare şi interdicţie a traficului ilicit de materiale nucleare şi radiologice.
Realizator: A consemnat Carmen Gavrilă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 iulie