Premierul ungar Viktor Orban, prezent la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad

Ungaria va termina cu trei luni mai devreme, până la 31 august, gardul anti-imigraţie de la frontiera sa cu Serbia, a anunţat azi la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, premierul ungar Viktor Orban. Înalt de patru metri şi lung de 175 de km, gardul are drept scop să stăvilească afluxul de imigranţi care intră în Ungaria. Viktor Orban a mai spus azi că imigraţia ilegală este o ameninţare la adresa Europei şi că amplifică terorismul, şomajul şi infracţionalitatea, iar dacă partidele de stânga ar fi fost la putere Ungaria ar fi devenit o tabără de refugiaţi în numai câţiva ani. La Budapesta, reacţiile nu au întârziat să apară.
Vicepreşedintele Partidului Socialist Ungar, István Ujhelyi, a precizat că se ştie că Europa se află într-o situaţie de criză, dar aceasta este generată de politici, precum cea a premierului Viktor Orban, în ceea ce priveşte imigraţia. Şi liberalii ungari au arătat, într-un comunicat de presă, că Europa nu trebuie apărată de imigranţi, ci de politicile lui Viktor Orban care caută inamici, anul acesta, în cazul Bruxelles-ului, a partidelor de stânga şi a imigranţilor africani înfometaţi. La rândul lor, reprezentanţii micului partid de opoziţie „Împreună 2014” au arătat că premierul ungar a folosit în discursul său multe vorbe goale şi a spus lucruri oribile, iar acesta nu este un intelectual european şi nu reprezintă valorile  europene, ci se îndreaptă către Est. Pe de altă parte, formaţiunea de extremă dreapta, Jobbik, consideră că, în cazul în care Viktor Orban este într-adevăr preocupat de Europa bazată pe autodeterminarea naţiunilor, atunci să iniţieze restabilirea unui organism de pază a frontierelor de sine stătător şi a unor reglementări care să permită expulzarea imigranţilor economici.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 iulie)